Confidenţialitate


FETEȘTI: Percheziții la funcționari suspectați de corupție | AUDIO


FETEȘTI: Percheziții la funcționari suspectați de corupție | AUDIO

Procurorii ialomițeni fac percheziții, miercuri, la Feteşti.

Ancheta urmărește angajaţi ai Serviciului de Evidenţă a Persoanelor şi de la Primăria oraşului, suspectaţi că – în schimbul șpăgilor – au eliberat, în 2019, buletine pe baza unor poze trimise pe reţelele sociale.

Potrivit procurorilor, sunt cercetaţi 4 angajaţi de la Evidenţa Populaţiei şi ai Biroului Registru Agricol din Primăria Fetești și încă o persoană, care ar fi acționat ca intermediar. Au fost ridicate şi acte de la cele două instituţii publice.

Funcţionarii sunt bănuiţi că au eliberat anul trecut documente de indentitate unor persoane fără ca acestea să se prezinte la ghişeu. Multe dintre ele s-ar fi aflat în străinătate.

De asemenea, funcţionarii respectivi ar fi stabilit domicilii sau reşedinţe fără ca proprietarii spaţiilor să fie la curent şi să-şi dea acordul.

Astfel, s-a ajuns ca la o adresă din Feteşti să figureze cu domiciliul 119 persoane.

Suspecții sunt acuzați de luare de mită, complicitate la dare de mită, trafic de influență, fals intelectual și acces ilegal la un sistem informatic.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Sonia Teodoriu

Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO