Confidenţialitate


Festivalul “Vara Magică”, din 6 iulie la Ateneul Român


Festivalul “Vara Magică”, din 6 iulie la Ateneul Român

Sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, Orchestra Română de Tineret va deschide, din 6 iulie, de la ora 19 și 30 de minute, la Ateneul Român, Festivalul internaţional “Vara Magică”.

Potrivit organizatorilor, programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Spacek şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziţie.

Aflat la ediţia a XI-a, Festivalul “Vara Magică” propune nouă concerte de muzică clasică la Ateneul Român, în perioada 6 iulie – 31 august, cu artişti şi orchestre de renume la nivel naţional şi internaţional.

Programul complet al festivalului poate fi consultat la varamagica.ro, iar biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magică sunt disponibile online, dar şi la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român.

De la prima ediţie, Festivalul Internaţional “Vară Magică”, organizat de Lanto Communication, a depăşit 100 de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 80.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio şi telespectatori care au urmărit transmisiunile în direct şi înregistrările acestor momente de înaltă ţinută artistică.

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la iniţiativa violoncelistului şi profesorului Marin Cazacu, ca un program artistic şi educaţional sprijinit de Fundaţia “Prietenii Muzicii – Serafim Antropov” şi Lanto Communication.

Începând din anul 2011, Orchestra Română de Tineret este invitată constant în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, din acelaşi an ansamblul devenind membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.

Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română”.

În anul 2019, muzicienii Orchestrei Române de Tineret au fost prezenţi pe importante scene din Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Ungaria, Germania şi Luxemburg şi au întreprins, de asemenea, un spectaculos turneu în S.U.A., anul 2020 fiind dominat de apariţiile în aer liber şi online.

În anul 2021 şi prima parte a anului 2022, Orchestra Română de Tineret a continuat seria unor concerte de mare succes prin apariţii la Sala Radio alături de Winton Marsalis & Jazz at Lincoln Center Orchestra, la Young Euro Classic – Berlin, precum şi la Millenium Stage Center la Expo 2020 Dubai. În vara acestui an ansamblul va evolua în sala Elb Philharmonie din Hamburg.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează