Confidenţialitate


Festivalul Untold a anunțat perioada ediției 2021 | VIDEO


Festivalul Untold a anunțat perioada ediției 2021 | VIDEO

Festivalul Untold se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 5-8 august 2021, anunță organizatorii.

“Au început pregătirile pentru ediţia cu numărul şase a unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, Untold. În 2021, al şaselea capitol din povestea Untold se va scrie în perioada 5-8 august, la Cluj-Napoca.

Ediţia de anul viitor vine cu o nouă poveste magică Untold care se va desfăşura, timp de patru zile şi patru nopţi, alături de cei mai mari artişti din întreaga lume, dar şi alături de cel mai minunat public pe care un festival şi-l poate dori” au transmis organizatorii festivalului.

Organizatorii spui că ediţia din 2021 va depăşi toate aşteptările şi va fi organizată în cele mai sigure condiţii, ei precizând că încrederea lor vine şi din veştile bune privind existenţa unui vaccin la începutul anului viitor şi din atenţia tot mai mare acordată de specialişti dezvoltării testelor rapide ce vor permite testarea în masă.

“Un alt motiv este şi sprijinul pe care Guvernul României îl acordă organizatorilor de evenimente prin stabilirea unei scheme de ajutor de stat, menită să restarteze industria culturală şi de evenimente în anul 2021.

În plus, reprezentanţii Untold, alături de alţi organizatori de evenimente din România, s-au reunit încă din luna septembrie cu reprezentanţii Guvernului într-un grup de lucru, menit să identifice toate măsurile ce trebuie pregătite, astfel încât evenimentele să poată fi reluate în 2021 în cele mai sigure condiţii.

De altfel, industria de evenimente din întreaga lume se pregăteşte pentru o vară plină de activitate, în care publicul se va întâlni din nou cu artiştii preferaţi”, au continuat aceștia.

 


Ultimele stiri
O nouă navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează