Confidenţialitate



Festivalul Superkombat, pe 16 și 17 septembrie, la Romexpo


Festivalul Superkombat, pe 16 și 17 septembrie, la Romexpo

Cea mai cunoscută promoţie din Europa, Superkombat, revine la Bucureşti, pe 16-17 septembrie, la centrul expoziţional Romexpo.

Festivalul Superkombat va include două gale pe reguli K1, dar şi demonstraţii de powerlifting, skanderberg şi seminarii de arte marţiale.

‘Totul va fi în aer liber, pe o suprafaţă de câteva zeci de mii de metri pătraţi. Un altfel de Oktoberfest, dar de unde nu vor lipsii micii şi berea. În cadrul celor două gale vom avea selecţii pentru circuitul mondial în special pentru categoria grea. Evenimentul de pe 16 se va numi Se caută un greu pentru Superkombat’, a declarat Eduard Irimia, cel care conduce promoția.

Pe 16 septembrie, de la ora 20.00, se va desfășura prima gală de selecţie între luptători români din toată ţara, iar a doua zi, de la aceeaşi oră se va disputa gala internaţională, de unde nu vor lipsi nume precum campionul mondial Cristian Spetcu, Dumitru Ţopai, Cosmin Ionescu, Giuseppe de Domenico, Patrick Schmid, Aundre Groce sau Alexandru Radnev.

Pe lângă cele două gale de kickbox, în cadrul festivalului cei mai puternici români vor face demonstraţii de forţă în concursurile de powerlifting, dar și confruntări de skanderberg.

În limita locurilor disponibile, locuitorii sectorului 1 vor avea acces gratuit în zona de tribună, pe baza actului de identitate.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează