Confidenţialitate


Festivalul Luminii 2015, în Bucureşti – GALERIE FOTO


Festivalul Luminii 2015, în Bucureşti  – GALERIE FOTO

Prima ediţie a Festivalului Luminii a început joi, 23 aprilie, şi se întinde până sâmbătă, 25 aprilie. Calea Victoriei s-a transformat cu această ocazie într-o expoziţie în aer liber. Victor Silaghi a asistat la inaugurare şi a surprins frumuseţea acestui proiect într-o galerie foto exclusivă pe europafm.ro.

Expoziţia începe în Piaţa Revoluţiei cu lucrarea Large Pendulum Wave, o instalaţie kinetică ce foloseşte 15 globuri luminoase de aproape un metru diametru, ce oscilează ritmic, la capătul unor cabluri fixate de un suport cu înălţime de 10 metri.

Traversând Calea Victoriei, în spatele bisericii Kretzulescu, pătrundem într-un spaţiu magic, un peisaj artificial sinestezic care crează o experienţă senzorială totală.

Chill Voxel este o scenografie muzicală şi luminoasă, formată din 256 de baloane umplute cu heliu, iluminate individual printr-un LED, ce dansează în bătaia vântului, într-un spectacol complex de sunet şi lumină, acoperind o suprafaţă de peste 700 de metri pătraţi.

Secvenţa artistică durează 25 de minute, timp în care spectatorul este transportat în interiorul mai multor tablouri, alternând între momente contemplative şi ritmuri antrenante.

Pentru prima ediţie a Festivalului Luminii  o suprafaţă de aproximativ 6.000 de metri pătraţi este iluminată, majoritatea instalaţiilor folosind surse de lumină LED, care au un consum redus de energie.


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…