Confidenţialitate


Fenomen astronomic rar: Luna albastră poate fi observată vineri, 31 iulie


Mâine ne putem bucura de un fenomen astronomic inedit: Luna albastră, fenomen care apare la aproximativ 3 ani.

Potrivit CNN, culoare satelitului natural al Terrei nu se va schimba, însă fenomenul are legătură cu apariția a două Luni pline în decurs de 31-una de zile.

Potrivit specialiștilor, fiecare lună calendaristică include o noapte cu Lună plină, dar, întrucât ciclul lunar şi anul calendaristic nu sunt chiar perfect sincronizate, la aproximativ fiecare trei ani, o lună calendaristică include două nopţi cu Lună plină.

Acest fenomen astronomic va putea fi observat mâine.

Așadar, se va putea observa cum Luna apare uneori învăluită într-un halou albastru. Fenomenul se produce însă doar atunci când în atmosfera terestră există cantităţi mari de fum şi de particule, precum cele care provin din erupţii vulcanice uriaşe.

Aşa s-a întâmplat în 1883, când vulcanul Krakatoa a erupt, ejectând în atmosferă atât de multă cenuşă, încât Luna a avut o tentă azurie timp de mai mulţi ani, în fiecare noapte.

Cel mai recent, satelitul natural al Terrei a părut învăluit într-o nuanţă albastră pe cerul din Edinburgh, Scoţia, în septembrie 1950.

Fenomenul astronomic se va produce din nou în ianuarie 2018.


Ultimele stiri
PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…