Confidenţialitate


Femeie de 490 de kilograme: A fost spart un zid pentru a putea fi scoasă din casă


Femeie de 490 de kilograme: A fost spart un zid pentru a putea fi scoasă din casă

Pompierii argentinieni au fost nevoiţi să spargă un zid pentru a scoate din casă o femeie care cântăreşte 490 de kilograme, potrivit presei locale.

Isabella, în vârstă de 32 de ani, care locuieşte în Rosario, la 340 de kilometri nord de Buenos Aires, a trebuit să fie transportată la spital şi internată pentru tratament.

Femeia a fost scoasă din casă întinsă în patul său, urcat apoi într-un camion al apărării civile.

O mare parte a corpului Isabellei și-a pierdut sensibilitatea, iar pe picioare i-au apărut tumori din cauza obezității sale extreme.

“Am fost mereu grasă. Am părăsit școala din cauza discriminărilor pe care le-am suferit. Mi-am reluat studiile mai târziu pentru a fi cineva în această viață. Azi acest lucru pare imposibil”, a declarat ea pentru cotidianul Clarín.

Isabella cântărea 130 de kilograme în urmă cu opt ani, atunci când tatăl ei a murit și a căzut în depresie.

“Vreau să mă tratez și să trăiesc”, a spus tânăra înainte de a fi dusă la spitalul din Rosario.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează