Confidenţialitate


Federaţia SANITAS: Suta de lei promisă de Guvern nu a ajuns la toţi angajaţii / Proteste la ministere


Federaţia SANITAS: Suta de lei promisă de Guvern nu a ajuns la toţi angajaţii / Proteste la ministere

“Ziua Mondială a Sănătății” marcată anual la 7 aprilie, a fost “sărbătorită” astăzi în stradă de doctori, asistente și personal auxiliar. Federația SANITAS a organizat pichete la sediile a trei ministere: Finanțe, Muncă și, evident, Sănătate. Promisiunile guvernanților – lansate în 2014 – potrivit cărora salariile în sistemul sanitar vor crește de la 1 ianuarie 2015 au fost doar parțial respectate.

Sindicaliştii Federaţiei Sindicale “SANITAS” au protestat marți, 7 aprilie, între orele 10.00 și 12.00 – în fața la ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor.

Au cerut, încă o dată, creşterea salariilor pentru toți angajații din sistemul sanitar şi din sistemul de asistenţă socială.

De asemenea, au solicitat realizarea unui nou regulament privind acordarea de sporuri, a declarat unul dintre liderii Federației “SANITAS”, Ștefan Roman.

Anul trecut, angajaților din sănătate li s-au promis câte 100 de lei în plus la salariu.

Însă, doar o parte dintre salariați au primit acești bani, a precizat Ștefan Roman.

Dacă reprezentații Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Sănătate nu vor ține cont de solicitările angajaților din sistem, reprezentanții “Sanitas” nu exclud noi poteste după Paște și chiar declanșarea grevei generale.


Ultimele stiri
Dâmbovița: 50 de persoane din localitatea Cornești, evacuate de urgență pe o rază de 800 de metri, în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează