Confidenţialitate


Federatia Romana de Fotbal l-a dat in judecata pe Mircea Sandu


Razboiul dintre actuala conducerea a Federatiei Romane de Fotbal si fostul presedinte Mircea Sandu a atins punctul culminant.

Acesta a fost dat in judecata la Tribunalul Bucurestiu, unde i se cere restituirea banilor incasati din renta viagera, in jur de 115.000 de euro, anunta ‘prosport’. Pe langa aceasta suma FRF vrea si contravaloarea combustibilului decontat de Mircea Sandu, precum si plata telefonului de serviciu si a internetului folosit in cele 5 luni de cand nu se mai afla la sefia forului. Toate avantajele de care a beneficiat Presedintele de Onoare au fost acordate de Comitetul Executiv al Federatiei, insa cea mai mare parte a lor au fost anulate apoi de Adunarea Generala, dupa ce noul presedinte – Razba Burleanu le-a catalogat drept ‘nesimtite’. Ulterior, chiar Mircea Sandu a renuntat la titlul de presedinte de onoare iar acum se declara linistit, fiind convins ca demersul rivalului sau este ilegal. ‘Teroarea pe care o au doar cand ma vad, ii face sa sara dintr-o greseala in alta. Sa ii fereasca Dumnezeu sa piarda procesul, ca le cer sa adiuca bani de acasa’ – ameninta Mircea Sandu care adauga si ca Razvan Burleanu va trebui sa raspunda oricum si pentruca l-a lasat pe fostul selectioner Victor Piturca sa plece fara sa plateasca despagubiri catre FRF.


Ultimele stiri
Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, înaintea consultărilor de la Cotroceni: „Noi avem o decizie luată”. Despre alegerile anticipate: Am…

Lipsă de fonduri la Ministerul Sănătății. Soluția de avarie: se vor lua bani de la unele programe pentru…

Becuri auto halogen, LED sau xenon: ce variantă alegi? (P)

Magazin metalic la cheie Frisomat: soluția rapidă pentru spații comerciale moderne (P)

OSB în renovări: ghid practic pentru placarea pereților și amenajările interioare (P)

Top 10 piese de mobilier esențiale într-un cabinet stomatologic (P)

Scandal în Comisiile de apărare din Parlament. Dan Tănasă acuză implicarea României în războiul cu Rusia. Îl contrazic…

Scenariul alegerilor anticipate. Ce spun eurodeputații despre un nou scrutin: „Pericolul extremist va crește dacă vom pune un…

Pierderea masei musculare ar putea crește riscul de demență, arată un studiu. Cercetători din cinci țări subliniază importanța…

Căsătoriile și conviețuirile forțate vor fi pedepsite penal. Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează