Confidenţialitate


Farmaciile vor fi înființate la cel puțin 250 de metri una de alta în orașe și la o distanță de 500 de metri la sate, arată un proiect de ordonanță a Guvernului | AUDIO


Farmaciile vor fi înființate la cel puțin 250 de metri una de alta în orașe și la o distanță de 500 de metri la sate, arată un proiect de ordonanță a Guvernului | AUDIO

Farmaciile ar urma să fie înființate în orașe la o distanță de cel puțin 250 de metri una de alta, iar la sate la o distanță de 500 de metri. Se va ține cont și de  numărul de locuitori. Așa prevede un proiect de ordonanță a Guvernului pus în transparență de Ministerul Sănătății.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit proiectului de ordonanță a Guvernului, înființarea unei farmacii va fi autorizată în funcție de numărul de locuitori. În București, o farmacie la 3000 de locuitori, în orașele reședință de județ la 3500 de persoane, iar în celelalte localități și la sate, una la 4000 de locuitori.

Totodată, farmaciile vor primi autorizație de înființare dacă se află la cel puțin 250 de metri distanță una față de cealaltă în orașe și la 500 de metri în mediul rural.

Dacă în mediul rural nu există o unitate farmaceutică autorizată pe o distanţă de cinci kilometri se poate înfiinţa una, fără a se ține cont de numărul de locuitori.

Ministerul Sănătăţii va publica pe site-ul propriu lista cu unităţile farmaceutice autorizate.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Iași: Medicii îngrijesc primul pacient care prezintă coinfecție de gripă și COVID-19 | AUDIO


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează