Confidenţialitate


EXCLUSIV | Ministrul Sănătății: Cadrele medicale ce intră în contact cu pacienţii cu COVID-19 nu au primit nici acum bonificaţia promisă | AUDIO


EXCLUSIV | Ministrul Sănătății: Cadrele medicale ce intră în contact cu pacienţii cu COVID-19 nu au primit nici acum bonificaţia promisă | AUDIO

Cadrele medicale nu au primit nici acum bonificaţia promisă de preşedinte şi Guvern celor care intră în contact cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Ministrul Sănătăţii a declarat la Europa FM că nu a primit de la niciun spital lista cu numele celor care se califică pentru plata stimulentului de 2500 de lei brut. Nici măcar pentru luna martie.

Ministrul Sănătății: Așteptăm nominal listele prezentate de conducătorii unităților sanitare.

Alice Iacobescu, Europa FM: Și n-ați primit de la niciun spital?

M.S.: N-am primit de la niciun spital. Așteptăm să se facă nominalizarea. Încă sunt discuții la aceste spitale, care sunt persoanele. Noi am creat un cadru legislativ prin care să putem plăti, bonifica, acești oameni care au lucrat. Mai rămâne să știm și care sunt acești oameni. N-avem la nivel central de unde să știm.

A.I.: Nu vă sâcâie această întârziere a managerilor de spitale în a vă prezenta lista cu cei care în luna martie au avut pacienți cu noul coronavirus?

M.S.: Tocmai, faptul pentru care am cerut prelungirea coordonării de către Ministerul Sănătății a spitalelor din administrațiile publice locale arată faptul că ne sâcâie, așa cum ați spus și dumneavoastră, fiindcă trebuie făcută ordine și la nivelul spitalelor. Cât vom avea management pus pe alte criterii decât cele medicale sau manageriale, vom avea aceste situații.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Nelu Tătaru spune că unii angajaţi au reclamat la minister întârzierea plăţilor sau includerea pe liste a unor persoane care nu ar avea, în mod normal, acest drept.

Banii au fost promişi de preşedintele Klaus Iohannis la mijlocul lunii martie, când cadre medicale din câteva spitale ameninţau cu demisia, reclamând în primul rând lipsa echipamentelor de protecţie.

La vremea respectivă, premierul Ludovic Orban recunoştea la Europa FM, tot în emisiunea Piaţa Victoriei, că nu sunt destule echipamente de protecţie, dar îi ameninţa pe cei care vor să plece din sistemul medical cu sancţiuni, luând în calcul inclusiv retragerea dreptului de practică în România.

Imediat, preşedintele a ieşit public şi a vorbit despre recompensarea celor care continuă să muncească, mai degrabă decât sancţionarea celor care refuză.

Ministrul Sănătăţii spune că a luat în calcul plăţi pentru 75 de mii de oameni şi contează pe 120 de milioane de euro bani europeni.


Ultimele stiri
Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO