Confidenţialitate


Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Internaționale pentru Conștientizarea Autismului


Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Internaționale pentru Conștientizarea Autismului

Ziua de 2 aprilie a fost declarată, la data de 18 decembrie 2007, de către Națiunile Unite, Ziua Internațională pentru Conștientizarea Autismului.

Anul acesta, Asociaţia naţională pentru copii şi adulţi cu autism din România (ANCAAR), filiala Iaşi, alături de partenerii săi, marchează această zi în cea de-a XI-a ediție a campaniei „Arată că îți pasă!”.

În cadrul acestei campanii, ANCAAR organizează diverse evenimente prin care doreşte să aducă în atenția comunității problematica autismului: iluminarea în albastru, culoarea ce reprezintă autismul la nivel internațional, a unor clădiri importante din întreaga lume, în cadrul campaniei „Light it up blue”, Iaşi alăturându-se acestei campanii.

Astfel, în anii trecuți, au fost iluminate în albastru: Primăria Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie, Camera de Comerț și Industrie Iași, Biblioteca Centrală Universitară etc.

Alte evenimente pe care ANCAAR le organizează sunt: un concert caritabil în seara zilei de 1 aprilie 2019, în colaborare cu Filarmonica Iași, la Bublioteca Centrală Universitară, un flash mob, în data de 2 aprilie, în Complexul Palas Iași şi o expoziție cu lucrări realizate de elevii Colegiului Național de Arte Iași, inclusiv elevi cu autism care urmează cursurile acestui colegiu.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează