Eva Heyman s-a născut în februarie 1931, la Oradea., într-o familie de evrei. De altfel, în perioada în care s-a născut, în Oradea trăiau cam 30 de mii de evrei și o bună parte erau avocați, medici sau arhitecți. Ca o curiozitate, mai toate clădirile emblematice ale Oradei au fost construite sau deținute la un moment dat de evrei.
Părinții Evei Heyman se numeau Bela și Agnes. Tatăl era arhitect, în vreme ce mama lucrase multă vreme în farmacia deținuță de bunicul Evei.
După divorțul părinților, Eva a locuit cu bunicii materni și până la un punct, a avut o copilărie fericită. Probabil, lucrurile nu s-ar fi schimbat prea mult dacă în 1939 nu ar fi izbucnit al Doilea Război Mondial. Un an mai târziu, România ceda Transilvania de Nord în favoarea Ungariei Hortiste și pentru evreii din Oradea și nu numai, începea coșmarul.
Întâmplarea a făcut ca Eva Heyman să țină un jurnal din ziua în care a împlinit 13 ani. E drept că a apucat să scrie doar două luni, însă din paginile jurnalului, aflăm că Evei îi plăcea să facă sport: să patineze, să facă gimnastică sau să meargă cu bicicleta. Mai aflăm că îi plăceau și căpșunile cu frișcă și că era îndrăgostită de un băiat de vârsta ei.
Lucrurile frumoase se cam opresc aici, pentru că jurnalul Evei Heyman este o cronică a Holocaustului, văzut prin ochii unui copil de 13 ani.
Eva și-a notat felul în care erau torturați evreii, sau cum le-au fost confiscate toate bunurile care ar fi putut folosi armatei. De la lenjerie de pat, la mașini de scris, până la aparate radio. Ce ar fi putut face soldații cu bicicleta Evei, rămâne un mister dar episodul este relatat pe larg în jurnal.
„Să vă fie ruşine! Luaţi bicicleta unui copil! Ăsta-i furt curat!”, a spus Eva Heyman.
I s-a răspuns că “un copil de evreu nenorocit nu mai are dreptul să aibă bicicletă şi nici pâine, căci evreii mănâncă pâinea de la gura soldaţilor”.
La o lună de când a început să scrie în jurnal, Eva și toată familia ei au fost mutați cu forța în ghetoul amenajat la o aruncătură de băț de centrul Oradei. Au trăit în condiții greu de imaginat și Eva a scris cum cei aflați în ghetou îi cereau otravă bunicului ei, farmacist de profesie. În mai 1944 au început deportările și trenul morții în care au fost aruncați Eva și bunicii ei, s-a oprit la Auschwitz.
Printr-o minune, mama Evei Heyman a supraviețuit Holocaustului și după Război, a aflat ce i s-a întâmplat fiicei sale. În 1948, jurnalul Evei a fost publicat în maghiară și în 1991 a fost tradus și în limba română.
