Confidenţialitate


EUROVISION 2015: Cu ce gânduri intră Voltaj în prima semifinală Eurovision


EUROVISION 2015: Cu ce gânduri intră Voltaj în prima semifinală Eurovision

Voltaj va reprezenta în această seară România la Eurovision Song Contest 2015 cu piesa “De la capăt”, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale Eurovision.

„Intru în semifinală cu gândul la românii din străinătate și la copiii pe care mulți dintre ei sunt nevoiți să îi lase acasă. Este un preț uriaș pe care îl plătesc pentru visul unui trai mai bun”, spune Călin Goia înainte de prima semifinală Eurovision 2015.

„Melodia, show-ul de la Viena și întreaga campanie vizează o problemă care afectează oameni din mai multe țări și îmi doresc ca mesajul nostru să răzbată dincolo de ecranele televizoarelor. Iar cei de acasă, chiar dacă nu ne pot vota, știu că vor fi cu sufletul alături de noi și asta contează enorm”, adaugă solistul Voltaj.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Paula Seling şi Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014 cu piesa “Miracle”, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.

 


Ultimele stiri
Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…