Confidenţialitate


Eurostat: Germania a fost anul trecut cel mai mare importator din Rusia


Eurostat: Germania a fost anul trecut cel mai mare importator din Rusia

Germania a fost în 2017 cel mai mare importator de produse din Rusia, în timp ce România este pe locul 17 în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu cel mai ridicat nivel al importurilor provenite din această ţară, arată datele publicate joi de Oficiul european de Statistică (Eurostat).

În 2017, Rusia a fost al treilea mare partener al UE pentru importuri (7,8% din totalul importurilor din afara blocului comunitar) şi a patra mare piaţă pentru exporturile blocului comunitar (4,6% din totalul exporturilor din afara UE).

Din 2008 până în 2017, UE a înregistrat deficit comercial pe relaţia cu Rusia. Acest deficit comercial s-a situat anul trecut la 59 de miliarde de euro.

În 2017, UE a exportat pe piaţa rusă echipamente, vehicule, produse chimice şi alte bunuri fabricate, care, împreună, au reprezentat aproximativ 90% din exporturile blocului comunitar.

În schimb, peste trei sferturi dintre importurile UE din Rusia au fost produse energetice (ţiţei şi gaze naturale).

În rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cei mai mari importatori din Rusia au fost anul trecut: Germania (29 miliarde de euro), Olanda (22,11 miliarde de euro) și Polonia (13 miliarde de euro).

România se află pe locul 17, cu un volum al importurilor de 2,48 miliarde de euro.

Datele Eurostat vin în contextul în care, miercuri, preşedintele american Donald Trump a calificat Germania drept “prizonieră” a Rusiei.

Potrivit lui Trump, Germania este “total controlată de Rusia” din cauza acordului său “nepotrivit” cu Moscova privind gazoductul Nord Stream 2.

De asemenea, Statele Unite au repetat miercuri avertismentul că ar putea sancţiona firmele occidentale care participă proiectul conductei de gaze Nord Stream 2.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)