Confidenţialitate


Europarlamentar român, despre criza refugiaților: Ne îndreptăm spre un Război Rece, dacă nu cumva suntem deja în el – AUDIO


Europarlamentar român, despre criza refugiaților:  Ne îndreptăm spre un Război Rece, dacă nu cumva suntem deja în el – AUDIO

Criza refugiaților ar putea duce la o rearanjare de forțe, e de părere eurodeputata româncă Renate Weber.

Membră a Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), aceasta a declarat că, la o primă analiză, această situație ar putea duce la destabilizarea Uniunii Europene.

În aceste condiții, una dintre țările care ar câștiga de pe urma crizei ar fi Rusia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Pe de altă parte, eurodeputata a spus că nu este de acord cu poziția exprimată oficial de la București – și anume refuzarea cotelor obligatorii.

România ar trebui să primească peste 6.300 de refugiați.

17sep-16 Renate 6 mii nu s chiar atat de multi

“Dacă cineva vine și îmi spune: ”….dar vin teroristii”. O să îi spun: ”dar de unde știi că nu vin în primii 1.700 și vin în următorii?”

”Da, îmi este puțin teamă, sunt îngrijorată de faptul că, pe masura ce o să dea cu ochii de ostilitate în Uniunea Europeana, unii dintre ei se vor radicaliza”, a declarat Renate Weber, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii români, organizate de Biroul de Presă al Parlamentului European din Bruxelles.

 


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează