Confidenţialitate


Europa, mult în urma SUA la vaccinarea COVID


Europa, mult în urma SUA la vaccinarea COVID

Europa – puternic criticată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru ritmul lent de vaccinare împotriva COVID-19 – rămâne cu mult în urmă în cursa de administrare a vaccinului, potrivit unui bilanţ publicat de AFP.

În general vorbind, americanii se descurcă de trei ori mai bine decât Uniunea Europeană, cu cele 27 de state membre.

În timp ce 11,7% din populaţia UE este la primă doză de vaccin, procentul în cazul SUA se ridică la 30%.

Doar 5% dintre cetăţenii UE au fost vaccinaţi cu a doua doză de vaccin, faţă de 15,9% din populaţia aflată de cealaltă parte a Atlanticului.

Deşi unele ţări mai mici din UE, cum ar fi Malta, se descurcă bine, administrând zilnic o doză la mai mult de 1% din populaţie, rata în cele mai mari patru economii ale blocului – Germania, Franţa, Spania şi Italia – este de trei ori mai lentă.

În aceste patru ţări a fost vaccinată aproape 12% din populaţie, ceea ce reprezintă aproximativ media din UE.

OMS, care a criticat joi ritmul “inacceptabil de lent” al vaccinării în Europa, include în vasta sa zonă europeană şi Israel, Marea Britanie, Rusia, Turcia şi fostele ţări sovietice din Asia Centrală.

În general, în zona aceasta s-a administrat un sfert din cele 596 de milioane de doze administrate la nivel mondial, deşi regiunea reprezintă doar 12% din populaţia planetei.

Numărul a crescut şi mai mult datorită statisticilor din Israel, care a ajuns de la început în fruntea tabelului de vaccinare, trei cincimi din populaţia sa primind cel puţin o doză de vaccin.

Şi Marea Britanie, care nu mai face parte din UE, ocupă o poziţie importantă în clasament, inoculând parţial 45,5% din populaţie, urmată de Malta (32,3%), Ungaria (21,4%) şi Serbia (21,3%).

Alte ţări europene, în principal în fostul bloc de Est, progresează mult mai lent, cum ar fi statele membre ale UE Bulgaria (5,4%) şi Letonia (6,1%), dar şi Ucraina (0,6%), Republica Moldova (1%), Muntenegru (3,1%) şi Albania (4,1%), care nu sunt state membre.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează