Confidenţialitate


Eurodeputații solicită solidaritate la nivel european și mondial pentru vaccinurile împotriva COVID-19


Eurodeputații solicită solidaritate la nivel european și mondial pentru vaccinurile împotriva COVID-19

În cadrul dezbaterii în plen de miercuri cu președinția portugheză și președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, eurodeputații au evaluat situația actuală a strategiei UE de vaccinare împotriva COVID-19.

Mulți membri au subliniat faptul că UE a luat decizii-cheie adecvate, în special în ceea ce privește abordarea europeană colectivă asupra vaccinării și apărarea drepturilor cetățenilor săi prin punerea pe primul plan a siguranței și prin asigurarea respectării normelor UE în materie de răspundere legală.

Președinta von der Leyen a susținut alegerea UE de a comanda vaccinuri în mod colectiv, necesitatea solidarității la nivel mondial și decizia de a se axa pe siguranța și eficiența vaccinurilor. Ea a recunoscut că trebuie trase învățăminte din greșelile din trecut, deoarece „nu suntem încă acolo unde am vrea să ne aflăm în lupta împotriva virusului”.

Eurodeputații au subliniat că trebuie găsite soluții pentru ieșirea din criză în spiritul solidarității între statele membre, precum și la nivel mondial.

UE are o responsabilitate pentru restul lumii și trebuie să se asigure că vaccinurile sunt distribuite echitabil în întreaga lume, au adăugat aceștia, reiterând faptul că „nimeni nu este în siguranță până când toată lumea este în siguranță”.

Membrii au recunoscut că UE a subestimat provocările legate de producția în masă de vaccinuri și că măsuri concrete de creștere a producției trebuie luate acum ca o prioritate absolută. Mulți eurodeputați au îndemnat Comisia să asigure punerea în aplicare a contractelor existente și, în același timp, să sprijine statele membre în strategiile lor de distribuire a vaccinurilor.

Pentru a consolida încrederea cetățenilor în eforturile de vaccinare și pentru a evita dezinformarea, UE trebuie „să spună adevărul”, au subliniat unii eurodeputați. În acest sens, mulți au reamintit nevoia de transparență în ceea ce privește contractele, precum și de existența unor date cuprinzătoare și clare privind distribuirea vaccinurilor la nivel național.

Având în vedere investițiile mari din bani publici, mai mulți deputați au solicitat, de asemenea, un control parlamentar sporit al punerii în aplicare a strategiei privind vaccinurile.


Ultimele stiri
Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „O…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează