Confidenţialitate


EURO 2024. Anglia s-a calificat în finala campionatului. Reacția Olandei după înfrângerea de la Dortmund | AUDIO


EURO 2024. Anglia s-a calificat în finala campionatului. Reacția Olandei după înfrângerea de la Dortmund | AUDIO

Anglia s-a calificat în finala Campionatului European de Fotbal. A învins miercuri seară, 10 iulie, Olanda, cu 2 la 1 la Dortmund, iar golul victoriei a fost marcat în ultimele minute de joc. Finala Euro se va juca duminică, la Berlin, unde Anglia va întâlni Spania.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Eroul Angliei a fost Ollie Watkins, un jucător de 28 de ani de la Aston Villa, care a fost introdus în teren în ultimele minute de joc. Când toată lumea se pregătea de prelungiri, acesta a marcat golul decisiv în minutul 91, după o pasă de la un alt fotbalist proaspăt introdus pe teren. De altfel, Watkins a mărturisit că a intrat încrezător pe gazon și i-a spus coechipierului său că va înscrie dacă îi pasează.

După meci, selecționerul Angliei Gareth Southgate a spus că fotbaliștii englezi le-au oferit suporterilor una dintre cele mai bune seri din ultimii 50 de ani și a subliniat că a fost totuși un meci complicat.

Reacția Olandei după meciul cu Anglia

În tabăra cealaltă, selecționerul Olandei, Ronald Koeman a spus că este dezamăgit de rezultatul final, mai ales că echipa sa a început bine și a deschis scorul în minutul 7. Antrenorul a criticat decizia arbitrului care a decis acordarea unui penalty în urma căruia Anglia a egalat. Tehnicianul a subliniat că în ultimele 20 de minute de joc Olanda a fost echipa mai bună și a atacat mai mult.

„Dintr-o dată a venit acel gol grozav și totul s-a terminat, asta e greu de acceptat’’, a spus Koeman.

Pentru Olanda este a cincea semifinală pierdută la Euro din 6 jucate, învingătoare fiind în 1988, când a și cucerit trofeul.

În finala Campionatului European din Germania, Anglia va înfrunta Spania, o echipă despre care chiar selecționerul Angliei spune că a fost cea mai bună la acest turneu final:

Finala Campionatului European de fotbal dintre Anglia și Spania se joacă duminică, 14 iulie, de la ora 22:00, la Berlin.

Sursa foto: Facebook / UEFA EURO 2024

Citește și: EURO 2024. Selecţionerul Franței, răspuns pentru un ziarist suedez înaintea meciului cu Spania: „Dacă vă plictisiţi, atunci uitaţi-vă la altceva” | AUDIO 


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează