Confidenţialitate


Eugen Tomac, după discuțiile de astăzi cu PNL, USR și PSD: Nu vom mări taxe și nu vom introduce impozite noi | AUDIO


Eugen Tomac, după discuțiile de astăzi cu PNL, USR și PSD: Nu vom mări taxe și nu vom introduce impozite noi | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul desemnat, Eugen Tomac, vrea ca până cel târziu miercuri să finalizeze componența guvernului cu care va merge în Parlament pentru votul de învestitură. Pentru fiecare minister, ar urma să existe cel puțin două sau trei propuneri, iar noul Executiv ar urma să fie unul tehnocrat, alcătuit din profesioniști fără apartenență politică. Eugen Tomac urmează să se întâlnească mâine cu reprezentanții UDMR, ai minorităților naționale și cu parlamentari neafiliați care împărtășesc valori pro-europene. Astăzi, acesta a purtat discuții cu liderii PSD, PNL și USR. La finalul consultărilor, Tomac s-a declarat optimist și a spus că speră la sprijinul partidelor pro-europene în Parlament. El a mai dat asigurări că viitorul guvern nu va crește taxele și nu va introduce impozite noi. Pe de altă parte, liderii celor trei partide au spus că nu au luat încă o decizie privind susținerea guvernului. 

Update 20:00. Liderul PSD, Sorin Grindeanu: „Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul Bolojan de austeritate”

Fără austeritate – este mesajul liderului PSD, Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu premierul desemnat. Grindeanu spune că i-a transmis lui Eugen Tomac o listă cu propuneri concrete, printre care și TVA mai mic la alimentele de bază.

„Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul Bolojan de austeritate. Noi nu vom vota vreodată taxe noi, nu vom vota tăieri de salarii, nu vom vota măsuri care lovesc în pensionari sau în economia românească. Mă gândesc, de exemplu, la restructurarea, lichidarea sau privatizarea companiilor de stat pe pierderi care nu pot să-și plătească datoriile, iar statul să-și plătească datoriile către firmele care au executat lucrări. Aș dori sau am dori ca viitorul guvern să scadă TVA-ul la alimentele de bază și la medicamente până la 9 sau chiar 5%”, a spus liderul PSD, Sorin Grindeanu.

Update 19:00. Premierul desemnat, Eugen Tomac, după discuțiile cu PSD: „nu vom mări taxe, nu vom introduce noi impozite”

După întâlnirea cu social-democrații, premierul desemnat a subliniat că obiectivul său este atragerea banilor din PNRR, pentru că asta înseamnă relansarea economiei.

„Obiectivul nostru este să atragem toți banii din PNRR, pentru că asta înseamnă relansarea economiei. Și în jurul acestor discuții ne-am concentrat pe soluții și, evident, pe nevoia de a asigura cetățenii și mediul de afaceri că nu vom mări taxe, nu vom introduce noi impozite, pentru că este esențial să fim prudenți, să ne respectăm angajamentele și să ne menținem ținta de deficit stabilită pentru anul 2026”, a afirmat Tomac.

„Am discutat despre nevoia de a fi atenți la relansarea economică și la grijile pe care le au românii legate de taxare. Nu este momentul să ne hazardăm și am asigurat conducerea PSD că guvernul va fi extrem de atent, astfel încât românii să nu mai simtă noi poveri și biruri”, a mai spus Tomac.

Tomac a fost întrebat dacă ia în calcul crearea unui minister al digitalizării.

„Luăm în calcul chiar crearea unei poziții de viceprim-ministru care va coordona programul de digitalizare. Este una dintre opțiunile pe care le avem acum pe masă, pentru că mi se pare că avem foarte multe proiecte pe această dimensiune a digitalizării, însă ele au nevoie de un impuls și de o abordare mult mai integrată în ceea ce privește implementarea acestor proiecte”, a spus premierul desemnat după întâlnirea cu liderii social-democrați de la sediul central al PSD.

Update 16:00. Liderul USR, Dominic Fritz: „Sunt sigur că USR va rămâne consecvent cu deciziile luate”

După discuțiile purtate cu Eugen Tomac, Dominic Fritz a precizat că „vedem cu greu o susținere USR pentru guvernul lui”.

„Domnul Tomac este un parlamentar apreciat de noi, însă aprecierea noastră nu este legată de analiza politică a acestui moment. I-am transmis că votul pentru moțiunea de cenzură a fost o cenzură pentru politica românească, peste care nu putem trece ușor, tocmai pentru a nu valida o majoritate nouă în Parlament care încearcă să întoarcă reformele făcute de Guvernul Bolojan. Tocmai de aceea, pentru noi, întrebarea cea mai importantă este care ar fi guvernul care să continue munca. Un guvern tehnocrat cu girul PSD ar avea o mână slabă pentru a continua aceste reforme, tocmai Guvernul pe care PSD l-a dat jos. I-am spus lui Eugen Tomac că vedem cu greu o susținere USR pentru guvernul lui, dar, în același timp, aceasta este o decizie pe care trebuie să o luăm în forurile partidului, în Comitetul Politic. Așteptăm și lista finală de miniștri și apoi vom lua o decizie. Am înțeles că, dacă pică guvernul Tomac, a doua propunere va fi tot un guvern tehnocrat. Sunt sigur că USR va rămâne consecvent cu deciziile luate”, a declarat liderul USR, Dominic Fritz.

Update 15:30. Premierul desemnat, Eugen Tomac: „Sper că colegii din USR vor da dovadă de multă responsabilitate”

După discuțiile avute cu reprezentanții USR, premierul desemnat a declarat că speră că aceștia vor da dovadă de multă responsabilitate, adăugând că, dincolo de motivele legitime de a-și exprima rezervele față de anumite chestiuni pe care le-a clarificat, pleacă încrezător din această întâlnire.

„Am prezentat domnului președinte Dominic Fritz motivele pentru care am acceptat această uriașă responsabilitate de a forma un cabinet de miniștri într-un moment de tensiune pentru clasa politică; motivele pentru care voi merge în Parlament cu un guvern tehnic, nu unul politic; motivul pentru care cred că România are nevoie de un guvern funcțional; motivul pentru care cred că românii au nevoie de mai multă securitate și de garanția că viața lor nu va merge într-o direcție greșită. Motivele pentru care cred că suntem o națiune europeană, cu valori puternic ancorate în parteneriatul nostru transatlantic; motivele pentru care cred că trebuie să trecem la acțiune, pentru că țara are nevoie de guvern.

Sper că colegii din USR vor da dovadă de multă responsabilitate, dincolo de motivele legitime de a-și exprima rezervele față de anumite chestiuni pe care le-am clarificat. Eu plec de aici încrezător, pentru că sunt oameni politici maturi, cu destul de multă experiență, oameni care prețuiesc această țară, cred și își doresc ca România să rămână pe drumul cel bun și mi-aș dori foarte mult ca și mai departe să pot colabora la fel de strâns cum am colaborat în toți acești ani cu USR”, a declarat Eugen Tomac.

În plus, premierul desemnat a reiterat ideea că în cabinetul pe care îl va forma nu va avea niciun ministru politic.

„Nu voi lua în cabinet niciun membru cu carnet de partid din actualul Parlament. Ceea ce mă interesează în momentul de față este să găsesc deschidere din partea partidelor pentru a putea da țării un guvern”, a mai declarat Tomac.

Știrea inițială

Premierul desemnat, Eugen Tomac: „ Plec încrezător de la această întâlnire”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Domnul prim-ministru mi-a prezentat punctul domniei sale cu privire la prioritățile României, la riscurile prin care trece țara. Evident că, pe foarte multe puncte de vedere pe care le-a exprimat, sunt întru totul de acord, pentru că este nevoie în continuare de prudență, de decizii ferme și curajoase. Plec încrezător de la această întâlnire. Aceasta este decizia pe care membrii și conducerea Partidului Național Liberal o vor lua”, a declarat premierul desemnat Eugen Tomac.

Premierul desemnat, Eugen Tomac: „Un guvern tehnic se va baza pe specialiști”

Eugen Tomac mai spune că echipa guvernamentală nu este deocamdată definitivată. Ce e sigur: va fi un Executiv tehnic, nu unul politic ce va trebui să ia în calcul toate provocările pe care le are acum România. Miercuri, cel mai probabil, lista viitorului Guvern va fi gata, a mai declarat premierul desemnat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Lista încă nu am finalizat-o, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că îmi doresc ca pentru fiecare minister să am cel puțin două-trei propuneri, doar pentru o parte dintre membrii viitorului cabinet. Lucrurile s-au încheiat în ceea ce privește discuțiile. Pentru câteva ministere urmează ca azi și mâine, cel târziu miercuri, să finalizez formula de cabinet. Spun încă o dată, un guvern tehnic se va baza pe specialiști, pe oameni care au o reputație bună din punct de vedere profesional, fără carnet de partid”, a precizat premierul desemnat Eugen Tomac.

Premierul interimar Ilie Bolojan: „Un astfel de guvern, care nu se bazează pe o susținere politică explicită, nu este o soluție pentru România”

La câteva minute după declarațiile lui Eugen Tomac, și premierul interimar și președintele PNL, Ilie Bolojan, a ieșit în fața jurnaliștilor. Bolojan a anunțat, că un nou guvern care nu este susținut politic nu poate implementa reformele necesare. Până miercuri sau joi, liberalii vor decide în Biroul Politic Național dacă vor acorda susținere viitorului Executiv propus de premierul desemnat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Am prezentat perspectiva noastră și anume faptul că un astfel de guvern, care nu se bazează pe o susținere politică explicită, nu este o soluție pentru România, neavând practic posibilitatea să continue reformele și să adopte măsuri dificile de care realitatea pe care o parcurgem are nevoie, pe care România nu le poate evita fără o susținere parlamentară. Un guvern care nu se bazează pe o susținere explicită nu poate duce la capăt astfel de reforme de care are nevoie România”, a declarat Ilie Bolojan.

Autori: Liliana Nicolae și Adriana Sarbu


Ultimele stiri
Militarii au găsit primele componente din drona doborâtă în zona localității Padina | AUDIO

Reprezentant al ANR, despre nava încărcată cu cărbune, avariată în Marea Neagră: „Are la bord 17 membri ai…

O grupare care se ocupa cu „fabricarea de permise”, destructurată. Clienții plăteau până la 6.000 de euro pentru…

Nutrienții esențiali pentru dezvoltarea copilului în primul an (P)

Rebelii houthi din Yemen amenință cu blocarea unui canal maritim de tranzitare a navelor petroliere în Orientul Mijlociu…

Parlamentarii ar putea să adopte, în sesiunea extraordinară, toate proiectele din PNRR. Abrudean: „Nu e vorba doar de…

LEGO lansează un set de 4.000 de piese inspirat de „Sărutul” lui Gustav Klimt

DNSC avertizează asupra riscului folosirii rețelelor publice de Wi-Fi: Parolele și datele bancare pot fi expuse cu uşurinţă

Comisia Europeană: TikTok nu protejează suficient minorii. Platforma riscă o amendă de până la 6% din cifra de…

Buzău: Ce spun localnicii despre doborârea dronei în apropierea localității Padina: „Nu suntem în siguranță, ce să mai…”…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează