Confidenţialitate


Este oficial: Christoph Daum nu va mai fi selecţionerul naţionalei de fotbal (AUDIO)


Este oficial: Christoph Daum nu va mai fi selecţionerul naţionalei de fotbal (AUDIO)

Comisia Tehnică a Federaţiei a analizat, luni, activitatea tehnicianului german şi a propus conducerii forului încetarea contractului acestuia în urma rezultatelor slabe, care au dus la ratarea calificării la Mondiale.

Preşedintele comisiei, Mihai Stoichiţă a declarat la final că toţi membri acesteia au pus în câte un plic între 3 şi 5 nume de posibili selectoneri, însă nu a vrut să dezvăluie ce candidaţi s-au luat în discuţie.

Totodată, Stoichiţă spune că deocamdată nu i-a fost reziliat contractul lui Daum, fiindca departamentul juridic trebuie să verifice mai întâi dacă acesta nu ar putea cere despăgubiri financiare.

De asemenea, conducătorul Comisiei Tehnice speră că germanul să rămână pe banca la ultimele două meciuri din preliminarii programate la începutul lunii viitoare – cu Kazahstan la Ploieşti şi în deplasare în Danemarca, pentru că FRF să nu fie nevoită să apeleze la un interimar.

De altfel, Christoph Daum se află acum în ţara sa “în interes de serviciu”, pentru a urmări 3 fotbalişti “tricolori”: pe Alex Maxim în Bundesliga plus pe Alex Chipciu şi Nicolae Stanciu în Liga Campionilor, la partida Bayern Munchen – Anderlecht.

În componenta Comisiei Tehnice a Federaţiei, după Mihai Stoichiţă se află vice-preşedinţii Ionuţ Badea şi Aurel Ţicleanu, şi mai mulţi membri cu drept de vot, că Ion Geolgău, Marcel Răducanu, Jean Vladoiu, Miodrag Belodedici, Ionel Augustin, Rodion Cămătaru şi unul dintre cei mai buni metodişti din corpul tehnic: Dan Apolzan.

De asemenea – membrii fără drept de vot sunt Vlad Munteanu, Andrei Vochin şi secretarul genera Vlad Ungureanu, în timp ce Marcel Puşcaş şi-a dat demisia chiar inainintea şedinţei de luni.

O parte dintre voturi s-au pronunţat telefonic, iar dintre cele 14 opţiuni, doar două au fost în favoarea rămânerii lui Christoph Daum.

Redactorul-şef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan acuză lipsa de fermitate în deciziile luate de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Amintim, printre numele următorului selecţioner, presa le-a vehiculat pe cele ale lui Cosmin Contra, Dan Petrescu, Ladislau Boloni sau Cosmin Olăroiu, în timp ce Gică Hagi a anunţat că deocamdată vrea să rămână patron şi antrenor la FC Viitorul şi nu poate accepta cârma “naţionalei”.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)