Confidenţialitate


Episcopul de Huși nu mai poate să slujească Sfânta Liturghie sau alte slujbe


Episcopul de Huși nu mai poate să slujească Sfânta Liturghie sau alte slujbe

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei i-a solicitat episcopului de Huşi să nu mai slujească Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti, ”până la proxima şedinţă a Sfântului Sinod când se va aborda subiect”.

Episcopul este acuzat că a filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani.

Vineri a avut loc Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care au participat toţi membrii acestui for.

În cadrul acestei întruniri s-a discutat din nou situaţia creată în jurul acuzaţiilor aduse Episcopului Corneliu de Huşi, cu referire la presupuse abateri de natură morală. Ca rezultat al discuţiilor care au avut loc, ierarhii prezenţi au solicitat Episcopului Huşilor să nu mai slujească Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti, până la proxima şedinţă a Sfântului Sinod când se va aborda acest subiect, urmând ca Părintele Episcop Corneliu să se supună acestei solicitări”, se precizează în comunicatul citat.

Imaginile apărute în spaţiul public în care episcopul Huşilor este filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani au fost difuzate de un tabloid, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat publicaţiei înregistrările.

Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Marian Timofte a declarat luni, după ce a vizionat filmul în care ar apărea epsicopul Huşilor Corneliu Bârlădeanu, că una dintre cele două persoane care apare în înregistrare pare a fi Bârlădeanu, spunând însă că pentru veridicitate ar trebui făcută o expertiză. El a precizat că discuţiile din înregistrare nu sunt inteligibile, dar vocea pare a fi a episcopului Bârlădeanu.

Luni, Patriarhia Română a transmis că cercetările disciplinare nu pot fi făcute în posturi, astfel că în cazul episcopul Huşilor, Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Română a fost convocată pentru sfârşitul acestei luni, iar şedinţa de lucru a Sinodului Permanent va avea loc în 17 şi 18 august.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti va fi instituţia care va da curs plângerii formulate de către episcopul de Huşi, Corneliu Onilă, în legătură cu înregistrarea în care ar apărea, în ipostaze intime, alături de un alt bărbat. Reclamaţia şefului preoţilor vasluieni va fi cercetată de către procurorii bucureşteni în condiţiile în care cei vizaţi în plângere sunt redactorii tabloidului care a difuzat  în mediul on-line filmuleţul video care l-ar avea ca protagonist pe episcopul de Huşi.


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează