Confidenţialitate


Enceladus, satelitul lui Saturn, ar putea găzdui forme de viață


Enceladus, satelitul lui Saturn, ar putea găzdui forme de viață

Anunțul a fost făcut de NASA în urma noilor descoperiri realizate de sonda spaţială Cassini.

Analizele chimiștilor sugerează că pe fundul oceanului de pe Enceladus există un soi de  ”jeturi de fluid cald” – un mediu similar celui de pe Pământ, favorabil formelor de viață.

Oceanul lichid se află la o adâncime de câţiva kilometri sub scoarţă , iar pentru a determina ce se află la acea adâncime oamenii de ştiinţă trebuie să analizeze jeturile care sunt expulzate în spaţiu prin crăpăturile din gheaţa de pe Enceladus.

În octombrie 2014, sonda Cassini a analizat unul dintre acele jeturi şi a descoperit molecule de hidrogen şi dioxid de carbon.

Existența unor astfel de sisteme hidrotermale nu reprezintă însă o garanție că organismele sunt prezente pe micul satelit natural cu crustă înghețată; mediul său poate fi încă steril.

Rezultatele sunt însă  suficient de convingătoare pentru o nouă vizită și o cercetare cu ajutorul unor instrumente mai sofisticate.

„Suntem destul de siguri că oceanul de sub crusta de gheață a lui  Enceladus este viabil , așa că trebuie să ne întoarcem și să investigăm  mai departe“, a declarat   Hunter Waite de la Southwest Research Institute din San Antonio.

„Dacă nu există viață acolo, de ce nu e?  Dacă există, cu atît mai bine. Dar cu siguranță doriți să ne punem  această întrebare pentru că este aproape la fel la fel de interesant în cazul în care nu există viață acolo, având în vedere condițiile“, a declarat omul de știință pentru BBC.

În oceanele de pe planeta noastră, apa de mare intră în contact cu roci fierbinți, bogate în fier și magneziu.
Deoarece mineralele din aceste roci încorporează molecule de H2O în structura lor cristalină, ele eliberează hidrogen – un produs secundar, care poate fi folosit de unii microbi ca sursă de energie pentru metabolismul lor.

„Pentru un microorganism, hidrogenul rezultat astfel ar fi ca bomboanele – mâncarea preferată“, a explicat Dr. Chris McKay, astrobiolog al agenției spațiale americană.  Un proces similar ar putea avea loc pe Enceladus.

Al şaselea satelit ca mărime al planetei Saturn a fost descoperit în 1789 de astronomul britanic William Herschel.

Are un diametru de aproximativ 500 de kilometri, se află la o distanţă de aproximativ 1,2 miliarde de kilometri faţă de Terra și  1,4 miliarde de kilometri faţă de Soare.

O dată cu această descoperire, misiunea sondei Cassini se apropie de sfîrșit .

După ce a petrecut 12 ani învîrtindu-se în jurul lui Saturn, sonda va rămîne încet fără combustibil și, în septembrie, va fi abandonată în atmosfera planetei cu inel – o măsură de siguranță luată pentru a nu se ciocni de Enceladus și a nu-l contamina.

 


Ultimele stiri
Peste 4000 de candidați pentru funcțiile de directori de școli susțin, până pe 27 noiembrie, proba interviului |…

Ministrul Finanțelor, mesaj după ce INS a raportat o creștere economică de 2,1% din PIB în trimestrul III:…

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Gheorghe Hagi vrea să evite repetarea înfrângerii din tur | AUDIO

Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează