Confidenţialitate


Emisarul internaţional Kofi Annan, în vizită la Damasc


Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a primit, orele trecute, la palatul din Damasc, pe Kofi Annan emisarul internaţional Kofi Annan, însărcinat de ONU şi Liga Arabă să medieze conflictul din această ţară.

Din martie 2011, regimul sirian este puternic contestat de opozanţi. Revoltele acestora au fost înăbuşite sângeros, stârnind furie în cancelariile lumii.

Kofi Annan s-a declarat îngrozit de masacrul de săptămâna trecută din regiunea Hula, unde au fost ucişi peste 100 de oameni, printre care zeci de copii.

Planul de pace prevedea o încetare a focului, intrată în vigoare de pe 12 aprilie, dar încălcată zilnic de ambele părţi.

Pe parcursul şederii la Damasc, emisarul se va întâlni şi cu reprezentanţi ai opoziţiei şi ai societăţii civile siriene, precum şi cu generalul Robert Mood, şeful misiunii internaţionale de observatori în Siria.

Potrivit Al Jazeera, un cunoscut lider religios din Arabia Saudită, Ali-Al-Rabieei, a anunţat că va plăti 450.000 de dolari celui care îl va ucide pe Bashar al-Assad, subliniind că a fost împins la acest pas de ‘măcelul’ comis săptămâna trecută de trupele loiale liderului sirian la Hula.


Ultimele stiri
Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează