Confidenţialitate


Emil Cioran


Emil Cioran

Emil Cioran s-a născut în aprilie 1911, la Rășinari, în județul Sibiu. Tatăl său era protopop ortodox, în timp ce mama lui Cioran se trăgea dintr-o familie nobiliară transilvăneană. A terminat școala primară în locatitatea natală și ca o curiozitate, tot în mica localitate Rășinari s-a născut și a copilărit poetul Octavian Goga.

Revenind la Emil Cioran, acesta a terminat liceul în Sibiu, și apoi, Facultatea de Filosofie și Litere din București. Printre colegii, i-a avut pe Constantin Noica și Mircea Eliade, ultimul fiind singurul cu care Emil Cioran avea să mai vorbească în limba română odată ce a ales exilul în Franța. Dar o să ajungem și acolo imediat.

În 1933, a primit o bursă de studii în Germania și un an mai târziu, i s-a publicat primul volum. Se numea “Pe culmile diseperării” și a fost distins cu mai multe premii. Paradoxal, au fost printre puținele pe Cioran care le-a acceptat de-a lungul vieții.

Întors în țară, a fost profesor de filosofie pentru scurt timp la liceul “Andrei Șaguna” din Brașov. Le spunea elevilor să nu învețe la filosofie, pentru că aceasta trebuie judecată, nu învățată. Pe de altă parte, cei care l-au cunoscut spuneau că nu era tocmai potrivit pentru a sta la catedră. Ca dovadă, Emil Cioran a preferat să învețe lucruri noi pe toată perioada vieții sale, fiind un fel student etern.

În 1937 a primit o nouă bursă de studii, de data aceasta la Paris. Indignat de situația din țară, Cioran s-a stabilit în Franța la scurt timp după venirea comuniștilor. Desigur, a contat si faptul ca până la un punct, Emil Cioran a fost unul dintre simpatizanții Mișcării Legionare, de care s-a dezis destul de repede. Oricum, noile autorități i-au retras cetățenia română, însă în deceniile care au urmat, Emil Cioran nici măcar nu cerut să devină cetățean francez. Era, așadar, apatrid. Iar în semn de protest, a renunțat și la limba română, inclusiv în discuțiile cu apropiații. Fie și parțial, așa se explică de ce Emil Cioran a scris 9 volume în limba română, cu tot cu cele care au apărut după 1990, în vreme ce în franceză a publicat câteva zeci.

După Revoluție, volumele de tinerețe ale filosolului, interzise până atunci, au fost reeditate. Cele în franceză au fost traduse în română, dar Emil Cioran nu s-a mai întors niciodată în țara natală și în plus, a fost extrem de zgârcit când i s-a propus să acorde diverse interviuri. S-a stins în iunie 1995, la Paris. Avea 84 de ani.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”