Confidenţialitate


Elveția ține deschise pârtiile de schi, fără impunerea unui număr maxim de turiști în stațiuni


Elveția ține deschise pârtiile de schi, fără impunerea unui număr maxim de turiști în stațiuni

Elveția este una dintre puținele țări care au decis să țină deschise pârtiile de schi. Decizia a fost luată de Guvernul elvețian, în pofida insistențelor țărilor vecine, care, de teama COVID-19, nu permit sosirea turiștilor.

Inițial, guvernul elvețian propusese impunerea unui număr maxim de turiști pentru fiecare stațiune, astfel încât să nu se creeze aglomerație. Parlamentul federal însă a respins această propunere.

Pârtiile vor fi deschise, astfel, cu respectarea unor reguli sanitare stricte. În cazul cabinelor închise de transport schiori, de exemplu, capacitatea de ocupare să fie de doar două treimi, începând cu 9 decembrie.

Pe de altă parte, însă, Elveția, alături de Franța și Austria, a impus carantină obligatorie pentru toți cei care merg la schi în țara cantoanelor.

Guvernul francez, care a închis pârtiile, a anunţat controale la graniţă pentru a preveni ca oamenii să meargă la schi în vecini. Și în Italia stațiunile de schi sunt închise. Însă, cine allege să meargă la schi în alte țări, la întoarcere trebuie să intre în carantină.

Austria a anunțat că pe 24 decembrie se deschid pârtiile, iar pentru a limita numărul turiștilor, hotelurile și restaurantele din stațiuni rămân închise până pe 7 ianurie.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează