Confidenţialitate


Elit – Gustul desăvârșit, zi de zi în pachețelul familiei tale (P)


Elit – Gustul desăvârșit, zi de zi în pachețelul familiei tale (P)

La început de an școlar, Elit este alături de familiile din România cu produse savuroase, nutritive și de încredere. Cu Șunca Premium Elit – High Protein, alegi un produs modern, cu un conținut ridicat de proteine și doar 1,2 g grăsimi, ideal pentru pachețelul copilului sau o gustare echilibrată. Iar pentru sandvișuri delicioase și consistente, Salamul Regal Elit este preferatul celor mici – cu gust intens și calitate garantată.

Elit este un producător local de mezeluri cu tradiție de peste 20 de ani, dedicat să aducă pe mesele românilor produse sigure, gustoase și de încredere, potrivite pentru orice moment al zilei.

Ne onorează titlul Votat Brandul Anului® 2025 la categoria „Produse din carne”, o confirmare a încrederii pe care o primim zilnic din partea consumatorilor.

Disclaimer: Votat Brandul Anului® 2025 la categoria „Produse din carne”. Studiu realizat online, de Treetz Sprl, între 24 Martie – 31 Mai 2025, pe 23 categorii. Eșantionul total al studiului a fost de 6445 respondenți din mediul urban, peste 18 ani. În categoria “Produse din carne”, eşantionul a fost de 500 respondenți. Criteriile de evaluare au fost: inovaţie, atractivitate, intenţie de cumpărare, recomandare, responsabilitate socială. Brandurile câştigătoare au fost votate de către consumatori dintre branduri similare în categorie. Detalii pe www.votatbrandulanului.ro.


Ultimele stiri
Libanul se declară deschis la negocieri directe cu Israelul pentru încheierea unui armistițiu

Oana Țoiu, după decizia Parlamentului cu privire la solicitarea SUA de a desfășura temporar capabilități militare în România:…

Vrancea: Conducerea Liceului de Artă „Gheorghe Tattarescu” a instalat camere de supraveghere în grupurile sanitare ale fetelor. Măsura…

Luminița Odobescu: Decizia CSAT privind dislocarea capabilităților militare americane în România este foarte importantă. Ce spune fostul ministru…

Parlamentul a aprobat scrisoarea președintelui Nicușor Dan privind dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare…

George Simion critică decizia „luată pe genunchi” de CSAT privind dislocarea unor trupe și echipamente militare americane în…

Gill‑Julien Grigore Iacobici a primit aviz negativ de la CSM pentru funcția de procuror șef-adjunct la DIICOT |…

Președintele Nicușor Dan îl primește joi la Palatul Cotroceni pe Volodimir Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care…

Comisia Europeană a lansat o platformă pentru promovarea femeilor în agricultură | AUDIO

Audierea Oanei Țoiu privind repatrierea românilor din Orientul Mijlociu, marcată de tensiuni în Comisia de Politică Externă. Deputat…