Confidenţialitate


Elena Lasconi: Pentru că există mulți oameni pe lista de așteptare, eu nu m-am vaccinat. Pot să mai aștept | VIDEO


Elena Lasconi: Pentru că există mulți oameni pe lista de așteptare, eu nu m-am vaccinat. Pot să mai aștept | VIDEO

Elena Lasconi a vorbit, la Piața Victoriei, despre cum se vede campania de vaccinare anti-COVID în provincie, acolo unde sunt foarte multe persoane care nu pot merge la centrele de imunizare.

Edilul din Câmpulung spune că și în orașul său, la fel ca peste tot în țară, sunt persoane înscrise pe listele de așteptare pentru programarea la vaccin. În schimb, a fost surprinsă să vadă că, dintre cei care nu se pot deplasa la un centru, foarte puțini și-au manifestat dorința pentru a se imuniza:

„Am avut și echipe mobile care au mers pe teren pentru a vaccina doritorii, dar au fost destul de puțini, chiar uimitor. Am sunat 450 de persoane care nu erau transportabile, doar 24 au dorit să fie vaccinate. (…) Vedeți câte fake-news-uri, și le avem la îndemână peste tot. E alegerea lor, noi am făcut toate demersurile necesare pentru ca toți cei care doresc să fie vaccinați să poată să o facă aici.”

Și pentru că au fost totuși mulți doritori la vaccinare, Elena Lasconi spune că a preferat să cedeze locul ei cuiva care ar avea mai mare nevoie de serul anti-COVID:

„Tocmai din acest motiv, pentru că există mulți oameni pe lista de așteptare, eu nu m-am vaccinat, mi-am făcut și un test de anticorpi și mi-au ieșit câțiva, probabil că am avut COVID și atunci am considerat că ar fi bine să-mi ia locul o persoană în vârstă sau o persoană care are probleme de sănătate și eu pot să mai aștept.”

Primarul din Câmpulung spune că înțelege frustrarea oamenilor legată de pandemie și de măsurile impuse de autorități, însă nu este momentul să lăsăm garda jos:

„Cred că s-au săturat oamenii, au obosit și-i înțeleg într-un anumit punct de vedere (…) și îi sfătuiesc pe toți să respecte aceste măsuri pentru că până la urmă nimic nu este mai important decât sănătatea.”

Urmăriți în continuare emisiunea integrală:


Ultimele stiri
Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…