Confidenţialitate


Eforie Sud: Turiști evacuați dintr-un hotel cuprins de flăcări


Eforie Sud: Turiști evacuați dintr-un hotel cuprins de flăcări

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţa, într-un hotel din stațiunea Eforie Sud.

16 persoane, între care 5 copii, au fost coborâte de pompieri de pe acoperişul imobilului, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa.

O persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital, fiind conştientă și cooperantă.

Prin apel la 112, în jurul orei 4.00, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un hotel din Eforie Sud (demisol + parter înalt, 44 de camere), unde exista o degajare mare de fum.

La locul solicitării au fost alocate patru autospeciale de stingere, două autoscări, o maşină de descarcerare, trei SMURD, două ambulanţe SAJ, un total de 40 de pompieri.

“La momentul respectiv în hotel se aflau aproximativ 83 de persoane (79 de turişti, 4 angajaţi ai hotelului), dintre care 47 s-au autoevacuat, iar 36 au fost evacuate de către echipajele de la faţa locului. Dintre cele 36 de persoane, 16 (11 adulţi, 4 copii şi un sugar) au fost coborâte de pe acoperişul hotelului. O singură persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ, conştientă, cooperantă”, precizează ISU Constanţa.

Incendiul a fost lichidat, cauza probabilă a focului fiind un scurtcircuit la boilerul din camera tehnică a hotelului.


Ultimele stiri
Deputata Raluca Turcan, despre tabăra anti-Bolojan din PNL: Le-am atras atenția că se situează în afara partidului. N-au…

Alexandru Rogobete anunță extinderea listei de medicamente compensate cu 54 de medicamente noi. Șase vizează bolile rare |…

România ar putea încasa trei miliarde de euro din PNRR până la finalul anului, spune ministrul Fondurilor Europene.…

Piața Victoriei. Se încearcă ruperea PNL și înlăturarea lui Ilie Bolojan? Invitată este Raluca Turcan, deputat PNL

Comisia de Etică a UAIC a decis destituirea lectorului universitar Alexandru Toader, acuzat de viol şi agresiune sexuală.…

Democrații din Congresul SUA pregătesc anchete privind administrația Trump. Fosta ambasadoare Kimberly Guilfoyle, printre posibilele ținte | AUDIO

STUDIU: Românii ar face vacanțe în țară, dar consideră că prețurile din turism sunt prea mari: „De ce…

Ionuț Corniciuc, fondatorul IPP Group, la „La Drum cu Europa FM”: „Diferența între a reuși și a nu…

Unitatea 1 a Termocentralei de la Cernavodă va fi repornită pe 6 noiembrie, anunță Nuclearelectrica

Camera Deputaților a respins proiectul AUR privind schimbarea denumirii stațiunii Bálványos în Bălvăniș. Ungureanu: „Pe voi vă deranjează…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează