Confidenţialitate


Creditele ipotecare


Preşedintele CEC a anunțat că banca de stat lucrează la o variantă de credit ipotecar, cu avans de 35%, dar la care debitorul ce nu mai poate achita ratele, va putea renunța la casă pentru a scăpa de orice datorie. Asta după ce, săptămâna trecută, Raiffeisen a șocat pe toată lumea, anunțând că modifică regulile de creditare în anticiparea legii dării în plată și va solicita un avans de 35% pentru creditele ipotecare în lei și de 40% pentru creditele ipotecare în valută.

Mult criticată de bancheri, legea dării în plată a fost întoarsă la Parlament, dar probabil va intra în vigoare cu unele modificări, obligând în final băncile să accepte stingerea unui credit ipotecar prin returnarea locuinței celui care nu mai poate plăti ratele.

Ceea ce vreau să facem astăzi este o analiză asupra efectelor pe care le va avea asupra societății noastre creșterea avansului la creditele ipotecare la 35%.

În România avem cea mai mare pondere a proprietarilor din Uniunea Europeană, peste 90% dintre români dețin în proprietate casele în care stau, dar în numeroase cazuri acestea sunt vechi și greu mai suportă revânzare.

Influențați puternic de mentalitățile părinților și cei mai tineri dintre români preferă o locuință în proprietate în locul unei cu chirie, ceea ce a stimulat în ultimii ani și construcțiile de locuințe mai ieftine, dar și creditul în lei cu avans cuprins între 5% și 15%. Totuși, să strângi 35% din valoarea unei locuințe pentru a putea să accesezi un credit ipotecar, s-ar putea să dureze decenii.

Noile condiții de creditare ce tind să se generalizeze stimulează, așadar, economisirea, dar categoric vor frâna creditarea. E de bine sau e de rău? Probabil o piață a chiriilor se va dezvolta, sau poate tinerii vor locui cu părinții lor până mai târziu.

Care dintre variante vi se pare mai bună sau mai rea?

Varianta în care dai un avans de 15% pentru un credit, dar banca te poate urmări până la achitarea lui dacă valoarea ipotecii scade? Sau varianta în care poți închide creditul, predând pur și simplu locuința, dar asta după ce ai strâns din dinți, cine știe câți ani, pentru a face rost de avansul de 35%?

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-creditele-ipotecare-01-februarie-2016


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează