Confidenţialitate


Educhance își propune să ofere acces la educație fiecărui copil


Educhance își propune să ofere acces la educație fiecărui copil

Educația copiilor este un proiect complex și care se întinde pe termen lung, însă reprezintă șansa României. Iar șansa fiecărui copil de a beneficia de educație depinde nu doar de autorități, de instituții sau de alte organizații, ci de fiecare dintre noi.

De aceea, Educhance, o alianță ce reunește ONG-uri cu impact local, național și internațional cu o misiune comună, își propune să ofere acces la educație digitală pentru cât mai mulți școlari.

Ultimele luni ne-au demonstrat cât de important este accesul online la educație. Chiar și după ce contextul epidemiologic va fi încheiat, educația digitală va face parte, în continuare, din universul școlar, iar de ea trebuie să beneficieze toți elevii.

Din păcate, numeroși copii din medii defavorizate nu au acces la calculatoare sau conexiune internet. Imposibilitatea conectării la resursele moderne de învățare, le mărește decalajul față de mulți dintre colegii lor. Educhance consideră că modalitățile digitale de învățare trebuie să fie azi la îndemâna tuturor copiilor, fără nicio deosebire.

Printre obiectivele Educhance se numără oferirea de laptopuri copiilor din mediile defavorizate, echiparea şcolilor cu o platformă de învăţare online, facilitarea procesului de digitalizare a şcolilor, școala Educhance (o școală online pentru toată țara, susținută cu ajutorul voluntarilor studenți, profesori sau diverși specialiști).

“Sperăm că vom convinge cât mai mulți semeni de un adevăr elementar, însă fundamental pentru viitorul întregii noastre societăți: Educația nu este o cheltuială. Este o investiție!”, consideră reprezentanții Educhance.

Lansarea publică a proiectului va avea loc în cadrul Cafenelei Educaționale de luni, 15 iunie, ora 17.00. Moderatorii evenimentului sunt Oana Paveliuc – 4MindCoach și Dan Dimofte – educatieprivata.ro.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează