Confidenţialitate


Eduard Hellvig: SRI a fost obligat sa suplimenteze resursele alocate combaterii spionajului (AUDIO)


La rândul său, președintele Klaus Iohannis a recomandat serviciului să țină cont de faptul că trebuie să comunice și cu societatea civilă. Anul trecut, SRI s-a confruntat cu unul dintre cei mai agitați.

Curtea Constituțională a respins trei legi care vizau controlul cumpărării cartelelor telefonice preplătite și a traficului pe internet, iar la începutul anului, Geoge Maior și-a dat demisia din funcția de director.

În luna februarie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că legile Big Brother vor fi reanalizate, iar la ele va participa și societatea civilă.


Ultimele stiri
Maimuța „Mumu”, noua vedetă de la Zoo Galați. Animalul a fost salvat de Poliția Animalelor, după ce a…

Celine Dion ar urma să revină pe scenă în această toamnă | AUDIO

Schemă internațională de falsificare a banilor, destructurată la Sofia: 1,2 milioane de euro falși și un kilogram de…

ANAF efectuează percheziții într-o schemă cu măști și dezinfectanți, în valoare de 30 de milioane de lei. Firmele…

România în Direct. Cine este de vină pentru motorină? Cât mai rezistați?

Colinele Transilvaniei își deschid porțile în acest weekend. Care sunt principalele atracții | AUDIO

Piața auto din România, cel mai puternic declin din Europa în luna februarie

Linia electrică Isaccea-Vulcăneşti, care leagă Moldova de Europa, a fost deconectată. Maia Sandu: „Rusia este singura care poartă…

O mie de mineri de la Complexul Energetic Oltenia protestează astăzi în fața Guvernului. Care sunt nemulțumirile lor…

Căpitanul echipei naționale, Nicolae Stanciu, despre meciul cu Turcia din barajul pentru CM 2026: Vom trata meciul ca…