Confidenţialitate


Eduard Hellvig, avizat in comisia de control al SRI (AUDIO)


El va ocupa acest post după ce va fi votat și de plenul celor două Camere ale Parlamentului.

‘

Eduard Hellvig a promis că va ține SRI departe de ingerințele politice. (AUDIO)

‘

În cel mult 6 luni, problema legilor Big Brother va fi rezolvată – este convins Eduard Hellvig. (AUDIO)

‘

Eduard Hellvig a fost întrebat și dacă s-a întâlnit cu directorul adjunct al SRI, Florian Coldea, așa cum a declarat Elena Udrea, iar raspunsul acestuia a fost că s-a întâlnit cu fostul director Geoge Maior. (AUDIO)

‘

Proaspăt propus la conducerea SRI, Eduard Hellvig promite că îi va apăra pe români de amenințările cibernetice, iar Serviciul Român de Informații va fi atent și la evoluția evenimentelor din Ucraina. Eduard Hellvig a anunțat că își va da demisia din PNL și din funcția de europarlamentar, imediat după ce va fi votat de plenul Parlamentului.

‘


Ultimele stiri
Trenuri anulate și trasee modificate între Oltenia și Ardeal, timp de o lună. Se efectuează lucrări în gara…

Cristian Tudor Popescu: „Zice președintele că alegerile anticipate ar înrăutăți și mai mult situația economică a țării. Ar…

SUA: Christa Pike, femeia condamnată la moarte pentru uciderea unei colege în 1996, a supraviețuit injecțiilor letale administrate

Acciza redusă la motorină se menține până pe 15 octombrie | AUDIO

Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut de DIICOT în dosarul implicării în exporturi ilegale către Belarus | AUDIO

Nicuşor Dan: O prezenţă AUR la guvernare ar afecta relaţia României cu partenerii | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Nicușor, mai tare decât nea Nicu

De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează