Confidenţialitate


Edilul Capitalei, despre termoficare: Urmează 3 luni cum au fost ultimele 2 săptămâni


Edilul Capitalei, despre termoficare: Urmează 3 luni cum au fost ultimele 2 săptămâni

Primarul general al Capitalei a declarat că, în această iarnă, sistemul de termoficare al orașului se va confrunta cu probleme.

„Umează 3 luni pentru bucureșteni cam cum au fost ultimele 2 săptămâni. Din păcate. În ultima săptămână, am avut o avarie majoră Elcen, sectoarele 2 și 3 au suferit de sâmbătă dimineața până în seara aceasta. Sper ca, în seara asta, să fie în parametri optimi. Fiind așa multe găuri pe rețea, Elcen – ca să compenseze – trebuie să lucreze cu un motor turat la maximum”, a spus Nicușor Dan la Digi 24.

În ceea ce privește avaria care a afectat două spitale din București, edilul a precizat că managerii unităților medicale au fost anunțați din timp.

„A fost o lucrare obligatorie, care s-ar fi putut face în vară dar nu s-a făcut. Dacă nu era remediată, putea să se extindă. Mangerii spitelor au fost preveniți. La Colentina, managerul și-a luat măsuri, a adus instalații electrice. La Victor Babeș, s-a constatat seara că e frig. Acea avarie s-a remediat în noaptea în care s-a anunțat că se va remedia”, a adăugat Nicușor Dan.


Ultimele stiri
ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…