Confidenţialitate


Ecaterina Andronescu, ministrul Educației: Plagiatul este o problemă minoră


Ecaterina Andronescu, ministrul Educației: Plagiatul este o problemă minoră

Furtul intelectual este considerat o “problemă minoră” de actualul ministru al Educației.

Într-un interviu publicat sâmbătă de publicația HotNews, Ecaterina Andronescu vorbeşte despre sistemul academic românesc.

“Cercetarea din universitate dă vizibilitate României prin producţia ştiinţifică din revistele bine cotate.

Probabil că vă este cunoscut că, în anul 2018, 12 universităţi din România au intrat în clasamentul Shanghai cu 29 de domenii ştiinţifice.

N-avem cum să nu le apreciem şi să nu ne întrebăm cum putem să le finanţăm mai bine ca să-şi crească performanţa, pentru că aduc un beneficiu întregului sistem de învăţământ. Sigur, va trebui să găsim formula de finanţare în aşa fel încât performanţa să conteze. Şi să îndreptăm într-o oarecare măsură şi cifrele de şcolarizare spre cei care fac performanţă.

În legătură cu componenta aceasta, care este minoră, dar care face atât de mult rău, cea legată de plagiat, după opinia mea trebuie să crească exigenţa în universitate. Doctorandul acolo se pregăteşte. Acolo îşi dă examenele, acolo îşi face referatele, are o comisie de îndrumare, are apoi comisia care analizează teza, teza trece rin comisie, este publică, cei care vin la teză pot să pună întrebări.

Deci cred că trebuie să crească reponsabilitatea universităţii în aşa fel încât asemenea situaţii să nu se mai întâlnească şi să fie legate de tezele de doctorat”, a declarat Ecaterina Andronescu.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează