Confidenţialitate


E.ON Energie: Atenție la ofertele primite pentru schimbarea furnizorului de energie


E.ON Energie: Atenție la ofertele primite pentru schimbarea furnizorului de energie

E.ON Energie atrage atenția clienților cu privire la ofertele de energie primite de la companii concurente pentru schimbarea furnizorului. Unele dintre oferte pot fi înșelătoare, susține compania care deține distribuitorul regional de curent electric în șase județe din Moldova.

”În piaţă există cazuri de încălcare a drepturilor fundamentale ale clienţilor privind informarea corectă şi completă privind schimbarea furnizorului. Unele dintre aceste practici creează confuzie în rândul clienţilor”, susține E.ON.

 

„În acest moment diverse companii din piaţă desfăşoară, prin intermediul agenţilor de vânzări, activităţi de contractare de noi clienţi şi de determinare a acestora să îşi schimbe furnizorul. Ne-au fost semnalate cazuri în care reprezentanţii unor astfel de companii vizitează persoane în vârstă, afirmând că sunt „de la lumină”, că trebuie semnate contracte noi şi că E.ON este acelaşi furnizor cu compania pe care aceştia o reprezintă”, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit companiei, folosirea noţiunii de „înnoire a contractelor de furnizare” creează confuzie în rândul clienţilor care au deja încheiate contracte de furnizare a energiei electrice.

„Considerăm că prin aceste practici, consumatorilor le sunt încălcate drepturile fundamentale cu privire la informarea corectă, clară şi completă astfel încât aceştia să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză, inclusiv în ceea ce priveşte schimbarea furnizorului”, mai susține compania.

În același comunicat, E.ON precizează că încurajează competiția, dar atât timp cât aceasta respectă principiile pieței concurențiale.

”În acelaşi timp, compania contestă practicile neloiale care conduc la inducerea în eroare a consumatorilor şi implicit, la prejudicierea intereselor lor.”

Directorul general al companiei Tinmar, furnizor privat de energie, spunea recent pentru News.ro că schimbarea furnizorului de electricitate de către consumatorii casnici nu presupune costuri şi nici modificări de instalaţii în interiorul locuinţei, iar operatorul de distribuţie rămâne acelaşi.

În România au apărut tot mai mulți furnizori de electricitate, în contextul în care această piață va fi liberalizată în anii următori.

 

 

 

Potrivit calendarului din 2012, prețurile vor fi liberalizate complet din 31 decembrie 2017. Acum, 70% din prețul facturii provine din piața liberă, iar 30% este prețul reglementat de ANRE (Autoritatea Națioanlă de Reglementare în Energie).

De la 1 ianuarie 2017, ponderea va fi de 80%, iar de la 1 iulie 2017 de 90%.

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)