Confidenţialitate


Ducele de Edinburgh, o viaţă în slujba Regalităţii


Ducele de Edinburgh, o viaţă în slujba Regalităţii

Ducele de Edinburgh s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei.

La vârstă de 18 ani, împreună cu familia, a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice.

A studiat în Scoţia, iar în al Doilea Război Mondial a luptat pentru Marina Britanică.

A devenit cetățean britanic în februarie 1947 şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei.

În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta, cu care s-a căsătorit pe 20 noiembrie 1947.

În ajunul nunţii, Philip a primit titlul de Alteţă Regală, alături de cele de baron de Greenwich şi duce de Edinburgh.

În 2011, când a împlinit 90 de ani, Regina Elisabeta a II-a i-a acordat titlul de Lord Mare Amiral al Marinei Regale.

Prinţul Philip a participat în medie la 350 de angajamente oficiale pe an în numele casei regale și s-a implicat în numeroase evenimente filantropice.

În iunie 2012 a lipsit de la jubileul de diamant al reginei din cauza unei infecţîi la vezică. Multiplele probleme medicale au dus şi la retragerea să din viaţa publică, 5 ani mai tîrziu.

De atunci, el a continuat totuşi să o însoţească pe Regina Elisabeta a II-a la anumite evenimente oficiale, printre ultimele la care participat fiind nunta fiicei prinţilor de Kent, Lady Gabriella Windsor, în mai 2019.

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viață la 99 de ani.

Ducele de Edinburgh fusese externat recent, după o lună de spitalizare într-un spital privat din Londra.

El a fost tratat pentru o infecție și a suferit o intervenție la inimă pentru o problemă cardiacă preexistentă.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează