Drone accesibile: Dronele Hubsan – modelul Hubsan X4 H502E Desire (P)

O dronă uşor de operat, care filmează foarte bine în condiţii diverse şi care nu are neapărat nevoie de un smartphone sau o tabletă pentru a fi controlată este în gama de drone Hubsan la puţin peste 100 de euro, în oferta Smart-Products.ro.

Am oferit la concursul #livepeplaja două modele din această gamă, Drona Hubsan X4 H107C CAM, dotată cu o cameră HD ce filmează excelent în format 720p, şi sora mai performantă  Hubsan X4 H502E Desire. Modulul GPS integrat îi permite acestei drone să intre în modul failsafe atunci când se pierde conexiunea cu transmițătorul, moment în care aceasta va ști să se întoarcă singură la locul de unde a decolat.

Dacă prima costă în promoţie sub 100 de euro, Hubsan X4 H502E Desire se apropie de 150 de euro, în timp ce vârful de gamă, disponibil în România, Hubsan x4 H501S QUAD-COPTER FPV, se apropie de 400 de euro.

Modelul Hubsan X4 H502E Desire am avut ocazia să-l despachetăm şi ridicăm în aer chiar pe Plaja Europa FM, înainte de a ajunge la câştigător.

drona Hubsan X4 H502E Desire pe Plaja Europa FM

Simplu de operat şi montat, drona este alegerea ideală pentru cine vrea să facă fotografii sau filmări din aer, fără prea multe pregătiri sau antrenamente în prealabil.

elice Modelul Hubsan X4 H502E Desire

Telecomanda este simplă şi confortabilă şi pentru a opera drona este suficientă, fără să mai fie nevoie de conectarea unui smartphone sau tabletă.

Telecmanda care controleaza drona Hubsan X4 H502E Desire

Drona Hubsan X4 H502E Desire are o funcţie inteligentă care o face simplu de operat şi indiferent de direcţia în care este îndreptată drona, comenzile de stânga-dreapta şi înainte-înapoi rămân aceleaşi.

Există un buton direct pe telecomandă pentru modul foto/video, iar în funcţie de durata apăsării pe el drona Hubsan X4 H502E Desire face fotografii sau filmează la 720p.

Operarea este silenţioasă iar pentru cei care se tem să o piardă, modulul GPS integrat îi permite acestei drone să intre în modul failsafe atunci când se pierde conexiunea cu transmiţătorul şi se întoarce singură la locul de unde a plecat iniţial. Dar nu este nevoie să se piardă legătura, drona putând fi chemată „acasă” prin apăsarea unui simplu buton, special plasat pe telecomandă, în partea din spate, pentru a nu fi acţionat din greşeală în timpul unei filmări.

Acumulatorul de 610 mAh LiPo îi asigură un zbor de 12 minute şi o încărcare rapidă, în aproaximativ o oră.

Are nevoie de un card microSD pentru a stoca înregistrările, care pot fi simplu apoi descărcate în calculator cu un cablu USB.

Legea în România pentru proprietarii de drone

Toate echipamentele de tip dronă trebuie înregistrate la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Utilizarea fără identificare a echipamentului de zbor atrage după sine răspunderea penală a operatorului acestuia.

Echipamentul de acest tip, în conformitate cu prevederile art. 3.7 şi 3.8, Secţiunea II „Termeni şi definiţii” a Codului aerian, Remotely Piloted Aircraft Systems (RPAS sau „drone”), este asimilat aeronavelor civile şi în consecinţă utilizarea sa în spaţiul aerian naţional este condiţionată de respectarea actelor normative specifice, despre care găsiţi detalii pe siteul oficial al Autorităţii Aeronautice Civile Române (caa.ro).

E bine de ştiut că pentru unele zone sunt necesare autorizări suplimentare pentru drone. De exemplu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1993 „privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”, cu modificările şi completările ulterioare, operatorii aerieni care intenţionează să desfăşoare zboruri VFR în spaţiul aerian aferent Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” (în spaţiu aerian de clasă G), inclusiv aterizări/decolări în zonele permise de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, trebuie să solicite Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” eliberarea unui permis de survol.

Secţiunea dedicată Remotely Piloted Aircraft Systems (RPAS sau „drone”) pe siteul administrat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română:  http://www.caa.ro/supervizare/operare-uav-uas