Confidenţialitate


Dragnea: Medicii rezidenți nu vor rămâne fără burse; a fost o scăpare în lege


Dragnea: Medicii rezidenți nu vor rămâne fără burse; a fost o scăpare în lege

Medicii rezidenți nu vor rămâne fără burse, a dat asigurări luni președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, care a precizat că a fost o scăpare în lege care va fi corectată.

“E bine ca explicațiile să le prezinte ministrul Muncii. Oricum ar fi, acei oameni nu vor avea de suferit, deci vor primi bursele, mai ales că în luna martie ei vor ajunge la un salariu de 5.700 de lei, dar nu vor rămâne până atunci fără burse. A fost o scăpare în lege care va fi corectată, am înțeles chiar joi prin ordonanță de urgență. (…) Mai și greșim. Important este că le vedem, le reparăm rapid (n.r. — greșelile), astfel încât oamenii să nu sufere. Rău este când persiști într-o greșeală cu încăpățânare”, a declarat Dragnea, la finalul ședinței coaliției de guvernare.

El a menționat că o primă discuție despre rectificarea bugetară va avea loc cel mai probabil lunea viitoare, în cadrul coaliției.

Platforma România 100, înființată de Dacian Cioloș, a cerut clarificări miniștrilor Sănătății și Muncii pentru situația semnalată de mai mulți medici rezidenți, care au fost anunțați că începând cu 1 iulie 2017 — odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării — nu vor mai primi bursa lunară de 670 de lei, și precizează că, în acest moment, după adoptarea Legii salarizării în Parlament, nu mai există baza legală pentru acordarea acesteia.


Ultimele stiri
Olt: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi furat o mașină în care s-ar fi aflat și un…

Turcia: Poliția a preluat controlul asupra televiziunii Halk TV, apropiată opoziției, și a întrerupt emisia în direct |…

Social-democrații decid astăzi dacă intră la guvernare. Marian Neacșu: „Cred că va fi un guvern mixt, dacă va…

Uniunea Europeană deschide noi capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova | AUDIO

Prahova: Percheziții într-un dosar privind împrumuturi obținute cu acte false de la Case de Ajutor Reciproc. Prejudiciul ajunge…

Iași: Pelerinajul de Sfânta Parascheva: peste 170.000 de credincioși s-au închinat la racla cu moaște. Autoritățile au închis…

OMS anunță un studiu clinic pentru un vaccin împotriva Ebola, după epidemia din Congo | AUDIO

Proteste violente la Tirana: studenții au aruncat cu pietre în clădirea Ministerului Educației: „Albania are nevoie o răsturnare…

Polonia: Mai multe bombe artizanale găsite în apartamentul bărbatului suspectat că pregătea asasinarea premierului Donald Tusk și a…

Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu o formă de cancer pulmonar. Medicii i-au extirpat o parte…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează