Confidenţialitate


Dragnea: Am întrebat autorităţile din Brazilia cum au fost făcute publice date despre viaţa mea


Dragnea: Am întrebat autorităţile din Brazilia cum au fost făcute publice date despre viaţa mea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Parlament, că a notificat autorităţile federale din Brazilia pentru a investiga modul în care au fost furnizate informaţii despre viaţa sa privată, în contextul anchetei desfăşurate de cei de la Rise Project.

Liderul social-democraţilor a ţinut să precizeze că nu are afaceri în Brazilia şi nu a spălat bani în nicio ţară, iar el nu este urmărit internaţional.

„Am notificat autorităţile federale din Brazilia, prin Ambasada Braziliei de aici, pentru ceea ce a apărut pe un anumit site, pentru că nu am reacţionat până acum, ultimele luni de zile, dar deja sunt foarte multe legi încălcate şi faptul că unui turist român, eu nu am virat bani în Brazilia, nu am afaceri în Brazilia, nu am spălat bani în Brazilia sau în altă ţară sau în România, şi faptul că nişte date strict personale au fost puse la dispoziţia unor aşa zişi jurnalişti sau anchetatori civili, încălcându-se nişte legi, cred că ar trebui să primesc nişte explicaţii. Să vedem dacă acele date personale au fost date oficial de către o instituţie federală din Brazilia sau au fost obţinute prin mijloace nelegale”, a spus Liviu Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că nu există o anchetă în Brazilia care să îl vizeze.

„Nu există aşa ceva ( o anchetă în Brazilia – n.r.). Din câte îmi aduc aminte, nu sunt nici urmărit internaţional, nu am nici mandat de arestare internaţională, nu sunt nici urmărit de Interpol şi nu sunt de acord ca un aşa zis investigator, pentru nişte investigaţii pentru care se cheltuie mulţi bani, spune minciuni”, a conchis liderul PSD.

Jurnaliştii de la Rise Project au publicat mai multe materiale în care susţineau că Liviu Dragnea are afaceri în Brazilia şi că vizitează des această ţară, alături de diverşti oameni de afaceri şi lideri PSD. În cel mai recent astfel de articol, Rise Project afirma că Dragnea a fost de 16 ori în Brazilia, inclusiv cu secretara sa, şi acuză că există suspiciuni de spălare de bani.

Pe 1 martie, preşedintele PSD afirma că nu are nicio afacere şi nu deţine nicio proprietate în Brazilia, fiind „o legendă” care circulă de mulţi ani, iar dacă cineva îi descoperă vreo locuinţă acolo, el „promite” că o va dona.


Ultimele stiri
Incendiul din Parcul Național Domogled – Valea Cernei se extinde. Au ars peste 400 de hectare. Traficul pe…

Criza în care se află România trebuie să se încheie, spune Nazare: „Învestirea Guvernului Mureșan ar rezolva multe…

România în Direct. La ce bun votul de miercuri?

Celebrul bulevard Oxford Street din Londra devine pietonal din 26 octombrie | AUDIO

Românii comandă tot mai puține produse din afara UE, după taxarea coletelor cu valoare de sub 150 de…

Comediant turc, condamnat la 19 luni de închisoare după ce l-a ironizat pe președintele Erdoğan | AUDIO

Mircea Abrudean, propus ministru de Interne în Cabinetul Mureșan, aviz favorabil după audieri. Violența domestică și traficul de…

Dâmbovița: Producătorii din Lungulețu se confruntă cu o cerere în scădere. Unele legume se vând la prețuri de…

Bill Gates avertizează că inteligența artificială ar putea provoca un miliard de decese. Cofondatorul Microsoft cere măsuri |…

Celine Dion, apariție surpriză la Săptămâna Modei de la Paris. Artista a cântat pe podium piesa „I’m alive”…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează