Confidenţialitate


Dr. Andreea Moldovan, la “Piața Victoriei”: Regulile jocului s-au schimbat mult de la începutul pandemiei | AUDIO


Dr. Andreea Moldovan, la “Piața Victoriei”: Regulile jocului s-au schimbat mult de la începutul pandemiei | AUDIO

Noul coronavirus este, în continuare, un mister din multe puncte de vedere, chiar și pentru medici.

Drept dovadă, autoritățile sau specialiștii s-au contrazis de multe ori de la începutul crizei, iar unele lucruri care erau valabile atunci, nu mai sunt valabile acum.

Andreea Moldovan, medic infecționist, în emisiunea “Piața Victoriei”, la Europa FM:

“Evoluția nu este întotdeauna previzibilă și nu se încadrează într-un pattern foarte clar. Este o adaptare în fiecare zi, la fiecare pacient. Regulile jocului se schimbă foarte mult de la începutul pandemiei.

La început spuneam că nu trebuie mască, durează 14 zile perioada de incubație, avem niște reguli de transmitere prin picături și mâini murdare.

Acum, iată, spunem că perioada de incubație poate fi mai lungă. Vorbim de transmitere prin aerosoli, ceea ce automat generează alte nevoi de precauții. Ca tratament, suntem încă în căutări, nu avem o variantă optimă, eficientă 100%, pe care s-o putem administra fără niciun fel de emoții.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vezi aici emisiunea integrală:

 


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan: În condițiile în care criza din Golf continuă, vom avea o ușoară creștere a inflației…

Nicușor Dan exclude varianta unui guvern fără PSD: Nu cred că este o soluție potrivită pentru momentele pe…

Pădurarul Aurel Frandeș, despre cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-am găsit în pădure, plângeau. Le-am transportat în…

Controverse după „Marșul pentru Viață”. Nicu Ștefănuță, despre cine se află în spatele acțiunilor anti-avort: „Este vorba despre…

Reacții dure de la partidele aflate la guvernare privind legalizarea omagierii criminalilor de război și a figurilor legionare.…

Galați: Percheziții la Grădina Zoologică, în cazul unui angajat suspectat că ar fi furat alimentele destinate hrănirii animalelor…

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în comuna Parva, Bistrița-Năsăud | AUDIO

Mureș: Fetițele de patru și cinci ani, dispărute în Târnăveni, găsite în siguranță, anunță MAI

Academia Europa FM. Ce nu ne spune mișcarea anti-avort? Răspunde Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, acuză PSD că blochează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali | AUDIO