Confidenţialitate


Dosarul Revoluţiei. Curtea Supremă cere Parchetului Militar să refacă o parte din rechizitoriu


Dosarul Revoluţiei. Curtea Supremă cere Parchetului Militar să refacă o parte din rechizitoriu

Instanța Supremă a decis, vineri, retrimiterea Dosarului Revoluției către procurorul din cadrul Parchetului Militar, pentru remedierea unor erori.

Procurorul are termen de 5 zile de la comunicare pentru remedierea neregularităților actului de sesizare și să comunice dacă menține dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților ori solicitã restituirea cauzei.

Decizia ÎCCJ poate contestată odată cu încheierea pronunțată vineri în cameră de consiliu.

Practic, ÎCCJ a admis, în parte, cererile și excepțiile invocate de Asociația „21 Decembrie 1989” în calitate de reprezentant al persoanelor vătămate Stancu George, Bancilă Elena, Balalau Adriana, succesorii părții civile Vinersar Florin, respectiv Vinersar Elena Georgeta, Vinersar Silviu Alexandru și Vinersar Mihai Sebastian, inculpații Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și gl. (rtr.) Rus Iosif, precum și excepțiile ridicate din oficiu, scrie Mediafax.

Astfel, s-a constatat neregularitatea rechizitoriului din data de 5 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare din mai multe aspecte.


Ultimele stiri
Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…