Confidenţialitate


Dosarul plăcuțelor ofensatoare la adresa PSD ar putea fi clasat


Dosarul plăcuțelor ofensatoare la adresa PSD ar putea fi clasat

Poliţiştii vor propune clasarea dosarului care îl priveşte pe şoferul autoturismului cu numere preferenţiale înmatriculat în Suedia, a anunţat, vineri, Brigada de Poliţie Rutieră.

Direcţia Rutieră va propune, vineri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, clasarea dosarului penal deschis pe numele şoferului maşinii cu numere ofensatoare la adresa PSD, informează IGPR, precizând că şeful Poliţiei Române a cerut verificări privind „modul eronat” al argumentării aplicării Convenţiei de la Viena.

„Având în vedere interesul public major în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice din România a unui autoturism înmatriculat în Suedia, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) este abilitat să comunice următoarele: În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare poliţienească internaţională, Poliţia Română va preda autorităţilor suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conţinut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent. Cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente”, au precizat reprezentanţii IGPR, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, sursa citată a mai precizat că, „referitor la modul eronat” în care Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a argumentat din punct de vedere juridic aplicarea, în acest caz, a Convenţiei de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliţiei Române a dispus deja declanşarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun şi vor fi aduse, de îndată, la cunoştinţa opiniei publice.

„În ceea ce priveşte dosarul penal instrumentat în prezent, în cursul zilei de astăzi, Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti va propune unităţii de parchet competente soluţia de clasare a cauzei”, mai arată IGPR.

În urmă cu câteva zile, Brigada Rutieră transmitea că a fost întocmit dosar penal pe numele lui Răzvan Ştefănescu, pe motiv că automobilul nu are drept de circulaţie în ţară cu acele plăcuţe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunţat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei.

Pe de altă parte, românul, care a rămas luni fără permis şi plăcuţe, susţine că a mai fost oprit de patru ori de Poliţie, dar a fost lăsat să plece fără probleme. El cataloghează gestul ca fiind abuz.


Ultimele stiri
Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează