Confidenţialitate


Dosar penal pentru ucidere din culpă după incendiul de la Institutul “Matei Balş”


Dosar penal pentru ucidere din culpă după incendiul de la Institutul “Matei Balş”

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal “in rem” pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului care a izbucnit, vineri dimineață, la Institutul Matei Balş din Capitală.

4 persoane au murit în tragedie.

Anchetatorii se află la faţa locului şi au început cercetările.

Procurorii au solicitat conducerii spitalului imaginile surprinse de camerele du supraveghere din secția mistuită de flăcări.

Incendiul a izbucnit, vineri dimineaţa, la un pavilion Covid de la Institutului “Matei Balş”.

Patru saloane au ars, însă întreaga clădire a fost afectată de fumul degajat.

3 cadavre au fost găsite în incintă.

O a patra victimă a murit după ce manevrele de resuscitare au fost zadarnice.

La faţa locului au fost mobilizate 38 de echipaje de prim ajutor şi şase echipaje mobile de Terapie Intensivă.

În primă fază, au fost evacuate aproape 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, “Sfântul Ioan” şi “Sfântul Pantelimon”.

Restul pacienților au fost duși în celelalte pavilioane ale institutului.

Clădirea care a ars a fost construită în 1953 și a fost modernizată.

Imobilul avea avizele necesare, a declarat Adrian Streinu Cercel, fostul manager al institutului.

Cel mai recent control a fost efectuat în noiembrie 2020.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Întreg personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a fost mobilizat.

În noiembrie 2020, un incendiu a cuprins secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. 10 pacienți au ars de vii în acel dezastru.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează