Confidenţialitate


Dosar penal după descoperirea rămășițelor unui bărbat executat de Securitate în Munții Apuseni


Dosar penal după descoperirea rămășițelor unui bărbat executat de Securitate în Munții Apuseni

Procurorii militari au deschis dosar penal pentru infracţiuni contra umanităţii, în cazul împuşcării lui Ioan Andreşel de către Securitate, în august 1950.

Scheletul a fost descoperit îngropat la o adâncime de 70 de centimetri pe raza comunei Bistra, judeţul Alba

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări venite de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Specialiștii acestui Institut au făcut de altfel descoperirea.

Alături de alți doi partizani, Ioan Andreşel a fost împuşcat pentru că ar fi susţinut membri organizaţiei anticomuniste Frontul Apărării Naţionale, anunţă procurorii.

Omorurile au fost ordonate direct de către conducerea Securitatii Cluj, prin colonelul Patriciu Mihai si  adjunctul său, locotenent-colonel Cuteanu Gheorghe.

Executarea ordinului a fost îndeplinită de către maiorul Kovacs Mihai, din personalul Securităţii din Turda.

Încă 4 foști securiști sunt nominalizați în acest dosar. Decesul lui Andreşel Ioan a fost înregistrat oficial abia în 4 aprilie 1967.

Sursa foto: facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului


Ultimele stiri
București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează