Confidenţialitate


Dosar penal deschis pentru protestul taximetriştilor


Dosar penal deschis pentru protestul taximetriştilor

Oamenii legii s-au autosesizat şi fac cercetări acum pentru infracţiunea de împiedicare sau îngreunare a circulaţiei pe drumurile publice.

Poliţia Capitalei anunţă că s-a autosesizat, după protestul de luni seară al taximetriştilor, care au blocat traficul în centrul Bucureștiului, şi face cercetări pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

“Cu privire la manifestarea din data de 21.01.2019, la care au participat mai multi taximetrişti, manifestare ce a condus la blocarea totală sau parţială a mai multor artere rutiere, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art.339 Cod Penal, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor generatoare, precum şi a participaţiei în acest caz”, transmite Poliţia Capitalei.

Cauza se află în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

“(1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
(4) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”, subliniază Poliţia Capitalei.


Ultimele stiri
Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților