Confidenţialitate


Donald Trump l-a desemnat oficial pe Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador al SUA în România


Donald Trump l-a desemnat oficial pe Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador al SUA în România

Preşedintele american Donald Trump a trimis la Senat nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România, informează un comunicat postat pe site-ul Casei Albe marţi, 31 iulie.

Potrivit sursei citate, alături de nominalizarea lui Adrian Zuckerman, Casa Albă a mai trimis la Senat nominalizările mai multor oficiali pentru posturi ministeriale, precum şi pe cele ale viitorilor ambasadori în Muntenegru şi Republica Centrafricană, Judy Rising Reinke şi Lucy Tamlyn.

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat pe 24 iulie intenţia de a-l nominaliza pe Adrian Zuckerman pentru postul de ambasador al SUA în România.

În prezentarea făcută pe site-ul Casei Albe, se menţionează că Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent româna.

De profesie avocat, el a fost admis în baroul din New York în 1984, fiind partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior el a mai ocupat funcţia de co-coordonator al departamentului de servicii naţionale imobiliare şi pentru companii la Epstein Becker & Green, PC, New York, iar mai înainte a fost coordonator pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

De asemenea, el a ocupat funcţia de preşedinte al unui juriu de selecţie judiciară al unei instanţe civile şi de arbitru pentru Consiliul Imobiliar din New York.

Activ în domeniul filantropic şi educaţional, Adrian Zuckerman este membru al consiliului Kids Corp şi face parte din consiliul absolvenţilor New York Law School (Facultatea de Drept din New York). Are diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology şi a obţinut diploma în drept la New York Law School.


Ultimele stiri
Spania: Adolescent român, suspectat că a condus o grupare de hackeri care ar fi blocat sistemele mai multor…

Reacția PNL, după audierea lui Ilie Bolojan la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos: „Audierea ridică întrebări…

Bacău: Scrisul de mână, stimulat și premiat de biblioteca din Onești printr-un concurs ajuns la a treia ediție…

TAROM respinge afirmațiile senatorului Cristian Ghinea, care a spus că operatorul aerian va intra în faliment | AUDIO

Consultări, luni, la Palatul Cotroceni, privind desemnarea unui nou candidat la funcția de premier

România în Direct. Batem Polonia diseară? De ce nu mai progresăm la sport?

SUA: Execuțiile din Tennessee, suspendate după ce o femeie condamnată la moarte a supraviețuit injecțiilor letale administrate |…

Premiile Nobel 2026. Cui i-ar putea fi acordat Nobelul pentru Pace? Stația Spațială Internațională, printre predicțiile unui analist

Reacția inedită a lui Gheorghe Hagi despre Lewandowski înaintea meciului Polonia – România: „L-aș semna pentru noi. Avem…

Cresc ratele la credite. ROBOR la trei luni a crescut la 6,11% pe an | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează