Confidenţialitate


DOLJ: Accident mortal la Segarcea


DOLJ: Accident mortal la Segarcea

Doi oameni au murit după ce mașina în care se aflau s-a izbit frontal de un alt autoturism, iar alte două persoane au fost rănite și transportate la Spitalul de Urgență din Craiova.

Accidentul s-a produs vineri dimineața, pe DJ 561, în județul Dolj, la ieșirea din localitatea Segarcea spre Calopăr.

Potrivit polițiștilor care au efectuat cercetări la fața locului, șoferul unui autoturism Cielo, un tânăr de 25 ani, a intrat într-o depășire neregulamentară, a acroșat mașina pe care o avea în față și a lovit frontal un alt autoturism, condus de o femeie de 44 ani,
În urma impactului, doi bărbați, cu vârste 51 ani și 24 ani, ambii din Segarcea de care se aflau în autoturismul Cielo au decedat. Atât ei, cât și șoferul, mergeau la serviciu, în Craiova.

“Pe DJ 561 între Segarcea și Calopăr, un autoturism Cielo a intrat în depășire neregulamentară a unui autoturism Skoda, pe care l-a acroșat în depășire, și a lovit frontal un alt autoturism Opel. În Cielo se afla șoferul și două persoane, pe bancheta din spate, care au decedat”, a declarat Cătălin Dochia, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

Șoferul autoturismului a suferit un politraumatism și a fost transportat la Spitalul de Urgență din Craiova. La spital a ajuns și o femeie de 44 ani, din Craiova, care se afla la volanul autoturismului Opel, după ce a acuzat durere toracică. Femeia mergea la muncă în Valea Stanciului.

Cel de-al treilea autoturism implicat în accident a suferit avarii minore.

Șoferul vinovat de producerea accidentului se va alege cu dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


Ultimele stiri
ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…