Confidenţialitate


Doi parlamentari propun ca cine dă foc terenurilor, de orice tip, să poată fi pedepsit cu închisoare. „O tehnică primitivă, distruge solul” | AUDIO


Doi parlamentari propun ca cine dă foc terenurilor, de orice tip, să poată fi pedepsit cu închisoare. „O tehnică primitivă, distruge solul” | AUDIO

După ce în județul Buzău au ars necontrolat peste o sută de hectare de teren, doi parlamentari din regiune propun ca cine dă foc terenurilor, de orice tip, să poată fi pedepsit cu închisoare.

În acest moment, legislația prevede că doar dacă cineva incendiază terenuri din arii protejate riscă pușcăria, în rest cine dă foc unor miriști de exemplu, riscă o amendă de cel mult 2.500 de lei.

Deputatul Gabriel Abrămescu spune că propunerea de înăsprire a legislațiie va fi depusă în aceste zile:

„Propunerea noastră este pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. Aici, fiecare organ de urmărire penală, apoi de instanță, va aprecia gravitatea. Sunt foarte puțini oameni care în momentul de față au obligația de a obține un aviz de la autoritatea competentă de mediu atunci când trebuie să procedeze la astfel de acțiuni de ardere a miriștilor sau a lăstărițșului de pe terenurile pe care le posedă. Este o tehnică primitivă, s-a demonstrat științific că distruge calitățile solului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La rândul său, senatorul Mircea Pufu susține proiectul. El spune că proprietarii de terenuri care dau foc terenurilor refuză să evolueze:

„Câțiva oameni, care nu au evoluat din punct de vedere civilizațional deloc să reușească să înțeleagă că, într-o România europeană, trebuie să fii un cetățean educat și actele astea de barbarie, noi ne temem de alte invazii și până la urmă nu reușim să controlăm invaziile noastre, astea ale lipsei de bun simț și ale iresponsabilității.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Adrian Marin, spune că numărul de incendii pe terenuri înregistrat în primele trei luni este aproape cât cel înregistrat în tot anul trecut:

„La nivel național, s-au înregistrat peste 11.000 de intervenții la arderi necontrolate, în condițiile în care, pe întreg parcursul anului trecut, au fost înregistrate în jur de 12.800 astfel de evenimente. Dacă e să facem o comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, se constată o creștere de 5-6 ori a numărului acestor evenimente.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…