Confidenţialitate


Doi morţi şi patru răniţi într-un atac armat la o bibliotecă din New Mexico


Doi morţi şi patru răniţi într-un atac armat la o bibliotecă din New Mexico

Doi oameni au fost ucişi, iar alţi patru au fost răniţi într-un atac armat survenit într-o bibliotecă din Clovis, New Mexico, la aproximativ 15 kilometri de graniţa cu Texasul, au anunţat autorităţile locale citate de ABC News. Potrivit Associated Press, două femei și-au pierdut viața în urma atacului.

Suspectul a fost arestat şi nu se cunosc motivele faptelor sale. El este în curs de interogare.

Trei dintre răniţi a fost internaţi la un spital din Texas, a declarat managerul localităţii, Tom Phelps, fără a preciza cât de grave sunt rănile.

Clovis este un oraş cu aproximativ 40.000 de locuitori, ce găzduieşte o bază a aviaţie militare, Cannon.

Autoritățile nu au dezvăluit numele victimelor și nici pe cel al suspectului.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează